Piedică pentru infractori. Alina Gorghiu, despre ce vor păți aceștia
Pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor, adoptat, astăzi, în ședința de Guvern.
„Azi s-a mai pus o piedică în calea persoanelor care înțeleg să se sustragă de la răspunderea penală pentru faptele lor. Legea 146 din 2021, inițiativă liberală, a creat acest cadru legal care este aplicabil, în prezent, în cazurile de violență domestică, în situația ordinelor de protecție emise pentru a proteja victimele.
Dar de la 1 octombrie vor putea fi monitorizați electronic și inculpații față de care magistrații dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune. Și aceeași măsură se va putea aplica și pentru inculpații față de care instanța de judecată a luat măsura arestului la domiciliu.
Pentru toți aceștia va fi posibilă monitorizarea electronică prin purtarea brățărilor electronice, ”bijuterii judiciare” cu ajutorul cărora inculpații se vor conforma obligațiilor stabilite de magistrați. Dacă vor încerca să plece din țară, în ciuda obligațiilor de a nu o face, se va emite o alertă care va fi urmată de o intervenție rapidă a organelor abilitate.
Este un mijloc modern de care va beneficia întreg sistemul judiciar și prin el, noi, societatea!”, a transmis ministrul Justiției, doamna Alina Gorghiu.