„Domn’ doctor, salvaţi-mă! Sunteţi ultima mea speranţă. De fapt, prima şi ultima, că n-am fost şi nu mă mai duc la alt doctor. Domn’e, mi-e ruşine!
Acu’ vreo zece ani, nevastă-mea şi cu o prietenă au plecat afară să facă şi ele un ban. A luat-o de la munca de jos, adică la cules, cocoşată sau pe vine. Nu i-a plăcut, a fost prost plătită şi s-a întors acasă. Dar a sunat-o nenorocita aia, i-a spus că e rost de un job ca lumea şi iar şi-a luat tălpăşiţa.
De atunci, dacă vine o dată pe an pe acasă. Ea spune că lucrează la un patron, dar am cam intrat la idei. Domn’e, cred că şi-a găsit un drăngălău care o satisface, nu ca mine care începusem să dau rateuri din cauza nervului sexual slăbit.
Am auzit că pe unde s-a pripăşit ea sunt mulţi marocani. Eu nu ştiam, dar mi-a spus un prieten că ăştia prestează ca nişte armăsari. I-am zis franc în faţă: bă, nu cumva… Nu recunoaşte nimic, dar nici nu vrea să jure.
S-a emancipat, a făcut cură de slăbire, iar când vreau şi eu… ştiţi… mă respinge: ba că e obosită, ba că ea n-are nevoie de aşa ceva. Daţi-mi un tratament bun. Mă rog şi la Cel de Sus să mă refac şi să fiu şi eu ca un marocan!”…
Dr. Viorel PĂTRAŞCU





































