Video incredibil! Vulpe în vizită la o casă din Pitești, la ora cinei.
Frigul și vremea mohorâtă din această seară au fost date uitării, cel puțin în cazul unei familii din Pitești care a avut parte de un eveniment memorabil pentru toată viața.
În jurul orei 20.00, când cei doi soți și copiii stăteau la masă, o vulpe și-a făcut apariția pe sala de la intrarea în locuință. S-a întâmplat în zona Tancodrom.
Bărbatul s-a apropiat ușor de ușă ca să vadă intențiile „coanei” roșcate, apoi a rămas surprins când a văzut că animalul nu dă semne de timiditate, ba dimpotrivă. Soția venită cu telefonul în „sprijin” a putut să realizeze chiar o sesiune foto.
„Ne-am temut că poate are rabie, altfel… am fi invitat-o la cină. E prima dată când ni se întâmplă așa ceva. Desigur, i-am chemat și pe copii să vadă minunăția!”. Cu siguranță, nu mulți se pot lăuda cu asemenea întâmplări.
Vulpea a mai zăbovit un pic în lumina felinarelor, apoi a plecat în treburile ei… șirete.