Se pare că nu-i un fenomen social care se petrece doar pe plaiul mioritic: a crescut exponențial numărul celor duși cu capul, al consumatorilor de droguri și de etnobotanice, al etilicilor cronici ce refuză internarea pentru dezalcoolizare și al „miserupiștilor” care nu țin cont de legi sau de bunul-simț.
Într-un cabinet medical, dacă ai 40-50 de bolnavi pe zi, nu se poate să nu fie măcar un asemenea caz. Se lucrează greu cu ei, pentru că sunt logoreici, de cele mai multe ori au boli închipuie, bat câmpii și sar de la o idee la alta.
„Să trăiți! Eu am mai fost pe aici, pe vremea lu’ Ceașcă! Mare om, de unu’ ca ăsta am avea nevoie acuma, când s-a dat totu’ cu curu’ în sus. Mi-a ieșit din nou rapănu’ și-mi vine să mă scarpin cu peria de scânduri.
Să fie de la câtă tărie am băgat în mine pe șoseaua gâtului? Altă nebunie: eu sunt slab ca scândura și un doctor, care-i vecin cu mine, zice că am ficatu’ gras!
Altcineva, un mare drojdist, mi-a spus că boala mea se numește godzila. Adică, pasărea, vulturu’ ăla care ia căpriorul în gheare și zboară cu el să-l halească.
Dacă le-aș avea cu scrisu’, aș scoate pe piață un roman despre viața mea: meserii, femei, chefuri, aventuri, mangleală și tragerea în piept a proștilor. N-am carte, dar am școala vieții!
Am multe de povestit. Pă cuvânt! Am fost cuplat cu una care lucra la o gogoșerie. A dracu’, zicea că patronu’ ei, un neica nimeni, câștiga 200 de milioane de lei vechi pe zi. Mai băga și ea în buzunar și îmi aducea să mă dau pe piele cu ulei de cocos, oțet de mere și bitter suedez vechi de ani de zile.
Astă vară, era s-o mierlesc într-un atentat terorist asupra mea. Au vrut unii să mă omoare cu mașina că nu le-am scos, pe vremuri, benzină la combinat. Nu am doar mâncărime de piele. Îmi vâjâie capu’ de-mi vine să urlu ca lupu’ la lună! Mă ajutați să scriu romanu’? Plătesc bine!”
