Dragă guvernule tehnocrat,

Se împlinesc zece ani de când zâna cea bună, Cristinuţa Paşca Palmer, a închiriat un elicopter, zburând ca o porumbiţă deasupra noastră, ca să ne pricopsească cu înfiinţarea Rezervaţiei Munţilor Făgăraş. Pentru noi, cei care avem norocul să supravieţuim în rezervaţie, este un jubileu, chiar dacă jubileul se sărbătoreşte la jumătate de veac. Noi ne grăbim să sărbătorim evenimentul la 10 ani, fiindcă nu ştim dacă sunt şanse să-l mai apucăm pe cel de 50 de ani. Când, printre dihăniile răsfăţate, ca să nu se uite timpurile „eroice”, oamenii, probabil, vor comemora, la statuia ursului păcălit de vulpe, ceasul în care votul „democratic” le-a hotărât statutul de indieni în rezervaţia din Făgăraş.

Mulţumim din inimă Cristinuţei, draga de ministresă a mediului, pădurilor şi apelor, mulţumim din inimă guvernului tehnocrat, mulţumim d-lui prim-ministru Cioloş, pe unde o mai fi şi el, săracul, acum! Mulţumim că, luând de bună ideea cu rezervaţia a americanului Henry Knox, ne-a salvat de agresiunea omului, care rămâne, orice s-ar spune, duşmanul nostru natural. În lupta pentru existenţă, pentru supravieţuire, el continuă să fie singurul care ne pune cu botul pe labe. Uneori chiar pe labele dindărăt! Altminteri, de când cu rezervaţia asta, noi, urşii, lupii, porcii mistreţi, jderii, râşii ş.a.m.d. ce să vă spunem: trai, neneacă, pe banii babachii! Adică al celor circa 73.000 de locuitori bipezi, „distribuiţi” în 128 de localităţi. Pentru unii stil de viaţă colonial, pentru alţii… dictatorial!

Vreţi să ştiţi cum este acum în acest bazar al „biodiversităţii”? Monstruoase înjghebări de colibe şi păduri „virgine”, răscolite de furtuni ori tăiate la ras şi pe şest, feţe palide de români învinşi, băgaţi ca indienii în ţarc şi răsplătiţi cu „mărgele” de stăpânii lumii. Câte unul se mai trezeşte suspinând prin somn: „unde-i Ţepeş”? Pe Transfăgărăşan a crescut muşchiul şi se poate dormi omeneşte, mai ales în tunelul de la Bâlea, unde fiarele pădurii şi-au amenajat un bârlog de toată lenevia. De staţiunea Moliviş s-a ales praful, cum şi-au dorit unii, iar puţinele pensiuni din zonă abia îşi mai trag sufletul. Slavă Domnului că ne-au lăsat smeura, murele, fragile, ciupercile. Dar dacă tot vă scriem la ziar, am avea şi nişte ofuri de care am vrea să ţinem cont, că, dacă nu, punem de-o grevă.

Nu ştiu cum aţi făcut voi parteneriatul ăsta public-privat de protejare a patrimoniului natural din patru judeţe, dar din arealul nostru au dispărut oile cu ciobanii lor cu tot. Nu ciobanilor le ducem noi dorul, dar ne este tare dor de carne de oaie, că n-am mai văzut picior pe aici. Faceţi ceva, daţi un pricaz să urce din nou turmele la munte. Doar caprele negre nu ne ajung, că nu reuşim să le prindem, se aburcă pe ţancuri de ne apucă ameţeala. Tot mai bine era când dădeam buzna în turmele urcate vara la munte, chiar dacă ne mai încăierau câinii.

Dar şi câinii au fost puşi cu botul pe labe de legea făcută de vânători şi-i mulţumim tot guvernului tehnocrat de care ne pare rău că n-a câştigat alegerile acum zece ani şi nu ne mai poate ţine şi nouă partea. Puşca şi cureaua lată, ce bine trăiam odată! Dar să ne mai aduceţi şi varză de Bruxelles pentru caprele negre care mereu pun de câte o grevă. Bată-le pustia de capre!

Grozăvia cea mai mare este că la mulţi dintre noi – ăia din proiect: şase specii de mamifere, trei de amfibieni, patru de peşti, 13 de nevertebrate – s-a instaurat depresia şi nu ştim cum să scăpăm de ea. Deşi noi, atât zburătoarele, cât şi cei care merg în patru labe ori înoată, suntem hârşiţi cu necazurile.

Mai toată noaptea cântă cucuvelele pe pensiunile turistice abandonate, iar la auzul lor lupii încep să urle, acompaniaţi apoi de noi toţi, fiecare pe limba lui. Şi e jale de s-aude în vale, acolo unde oamenii se simt şi ei ca-n rezervaţie, cum îmi mărturisea un megieş, pe care l-am găzduit o noapte în bârlogul nostru. Adică în tunelul pe care l-am transformat într-un dormitor de lux pe tot parcursul iernii. Aşa cum am făcut şi cu hotelul de gheaţă. Apropo, să nu cumva să vă dea prin cap să aprobaţi – cum i-am auzit şuşotind pe nişte deputaţi – proiectul circulaţiei pe Transfăgărăşan tot timpul anului, că ar fi o neghiobie, ca să nu zic o coţcărie, cum au pus-o unii la cale acum 10 ani. Halal! De parcă nu i-aţi terminat pe bieţii români amanetându-le subsolul, prăpădindu-le economia, vânzându-le pământul străinilor etc. Dar, la urma urmei, asta nu-i treaba noastră. Nouă, ghiorlanilor, ne este bine. De-ar mai fi şi la iarnă cald!

În fine, dacă tot i-a venit Cristinuţei gândul cel bun cu rezervaţia asta, pe unde o mai fi şi ea, sărmana, propunem actualului guvern PSD să meargă până la capăt cu drepturile animalelor şi să ne acorde şi nouă autonomie deplină în raport cu omul. Să putem face tot ce ne taie capul în rezervaţie, că şi noi suntem genii native, iar dacă mai scăpăm şi noi în afara perimetrului, la un purceluş, la un miel ori viţel, la o găinuşă, să fie menţinută decizia de a nu ne lua nimeni în cătare. Aşa cum nu-i ia nimeni pe etnicii noştri maghiari care se tot dau la tricolorul şi demnitatea românilor. Cum aţi făcut de aţi dat paza rezervaţiei pe mâna unora dintre cei mai brutali poliţişti?

Trăiască rezervaţia, trăiască afacerile, trăiască irochezii, comanşii, mohicanii, apaşii, că şi ei se simt tare bine în cele 310 rezervaţii de amerindieni! Că ăsta este modelul după care s-a luat guvernul tehnocrat cu zece ani în urmă şi ăsta credem că va fi şi viitorul vecinilor noştri, că-s argeşeni, sibieni, braşoveni ori vâlceni! Semnează Moş Martin, păcălit şi el de vulpe.

Pentru conformitate:
Mihai GOLESCU

P.S. Lăsaţi-o mai uşor cu autostrada aia Piteşti – Sibiu, că măcăne!   

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio