FC Argeș cere retragerea licenței de Liga 1 primită de Dinamo.
Înaintea returului barajului de promovare-menținere în Superliga, contra lui Dinamo, piteștenii cer retragerea licenței de Liga 1 primită de clubul Dinamo București.
Reprezentanții clubului FC Argeș cer și câștigarea barajului împotriva „câinilor roșii” la „masa verde”, ceea ce ar însemna că „vulturii violeți” ar urma să rămână în Superliga și în sezonul următor, scrie Gsp.ro.
Într-o adresă trimisă în cursul zilei de astăzi Federației Române de Fotbal, oficialii clubului FC Argeș au cerut retragerea licenței de primă ligă acordată lui Dinamo și au invocat faptul că, pentru ca un club să primească licența de Liga 1, trebuie să demonstreze că nu mai are datorii restante după data de 31 martie, Acest lucru nu se poate aplica însă în cazul clubului FC Dinamo 1948, echipă aflată în insolvență.
De altfel, clubul din „Ștefan cel Mare” a menționat inclusiv în noul plan de reorganizare că are datorii restante.Piteștenii contestă și felul în care o societate aflată în insolvență a primit licența de Liga 1, deși regulamentele interne nu permit acest lucru.
Dinamo a primit licența de Liga 1 folosindu-se de planul vechi de reorganizare, iar, prin noul plan, alb-roșii încearcă să scadă datoriile la 25%, de la 8 milioane de euro la 2,5 milioane de euro. FC Argeș a solicitat FRF un răspuns în maxim 24 de ore.
În cazul în care piteștenii nu vor avea câștig de cauză, aceștia sunt deciși să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde cazul ar urma să fie judecat în regim de urgență.
5 Comentarii
Aloe Vera
De’ati fi fost … cum pe vremea lu’ Dobrin, ati fi putut glasui . Acuma … „ciocu’ mic !”
Anonim
Pe vremea lui DOBRIN Argesul a luptat si cu increngatura comunista si a invins. Acum DOBRIN lipseste fotbalului romanesc dar incregatura mafioata a ramas. Hai … dina…cei aia? hai mafia – groaznic!
STANCU CRISTIAN
Hai,baaa,lăsați vrajeala ieftina.Va e frica de liga2?ca daca picat,dracu va mai scoate de acolo niste ani buni.Nu mai umblati cu hoția și cu mana întinsă ca,cerșetorii.Fiti bărbați,și recunoasteti-va impotență intre ale fotbalului.Rusine sa va fie,milogilor..Gentea,Foamete,Stanciu,Tunaru,etc
ticu
Nenea Dinamovist poate intrati si voi legal in fotbal….
Anonim
Ce insolventa? Ce reorganizare cand de zeci de ani acest club este NEFUNCTIONAL! Patronii, oameni care stau ascunsi si mulg acest club, detin fraiele in fotbalul romanesc Dinamo fiind pentru suporteri de fapt vaca stearpa. In loc sa se ia masuri asa ca in alte cazuri, cu desfiintarea clubului acesta a fost initial mentinut in prima liga prin acea aberanta crestere a nr de echipa dupa care…o retrogradare…pe criterii sportive. Iata un nou fals – revenirea unui club incapabil sa se sustina financiar in liga 1 (superliga – ha, ha, ha,..nu vine oare cupa satelor? Ce vreti sa faceti? Ati trimis arbitri la Iasi sa dea lovituri din toate pozitiile iar”Dinamovistii” nu au gasit poarta…n-are decat 7,25 m. Putregaiul, la fel ca in politica domina sportul!