Jacuzzi, mobilier, chiar şi WC în aer liber la marginea Piteştiului. Peisaj de „vis”, nu altceva.
Introducerea sună promiţător, dar nu ne dorim să amăgim cititorii care ar putea crede că s-a deschis un centru SPA de „fiţe” la periferia municipiului. Din nefericire, vorbim despre nesimţirea greu de egalat a unor persoane care abandonează mobilier voluminos şi alte deşeuri pe câmp.
Vântul împrăştie mizeria care ajunge până în curţile oamenilor de la casele din vecinătate. În schimb, piesele grele precum această cadă care pare să fi avut hidromasaj stă ţeapănă în loc, la fel şi WC-ul aruncat câţiva metri mai încolo.
O canapea viermănoasă completează priveliştea dezolantă de care au parte persoanele care se aventurează într-o drumeţie pe un traseu care, serios acum, este bun pentru mers cu bicicleta fără grijile din trafic.
Ar fi un off-road promiţător dacă pământul nu ar suporta atâtea gunoaie. Cum zona unde am filmat este undeva la limita a două localităţi (vorbim de Piteşti, respectiv Albota), ne întrebăm care autoritate este responsabilă pentru dezastru.
Datele cartografice (foto) indică faptul că autoritatea cea mai în măsură să acţioneze ar fi cea din Piteşti.
Prevenţia, evident, a eşuat şi vorbim de poluare cu autori necunoscuţi. Totuşi, cineva trebuie să ecologizeze zona. Aşteptăm voluntarii?