Imagini de groază cu bebelușul viu aruncat la gunoi de doctor.
Un medic ginecolog din București este audiat la această oră, fiind acuzat oficial de tentativă de omor calificat prin cruzimi. O familie din Pitești îl acuză că i-ar fi lăsat bebeluşul, o fetiţă născută prematur la şase luni, să moară.
Pruncul a fost găsit în final de o asistentă, care a sesizat că trăieşte şi l-a dus de urgenţă la incubator. Imagini cutremurătoare cu bebelușul lăsat 12 ore pe o tavă:
Din fericire, copilul aruncat la “gunoi” de medicul ginecolog a reuşit să scape. La distanță de 3 ani, părinții și-au făcut curaj să vorbească despre drama prin care au trecut:
La adresa medicului respectiv, Florian Robe, sunt acuzaţii conform cărora ar fi lăsat copii născuţi prematur să moară. Avocatul Adrian Cuculis susţine că acuzaţiile la adresa medicului au fost aduse în baza unor filmări. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că dacă acuzațiile se confirmă, lucrurile sunt foarte grave.
Conform avocatului, din declaraţiile date de asistente şi cadre medicale din spital, medicul îşi făcuse „o practică” din a-i trata astfel de copiii născuţi prematur.
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu – Rusescu” anunță controale. La fel, Inspecţia Sanitară, Ministerul şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti vor face verificări.
Managerul INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Oana Toader, anunţă că spitalul va exprima un punct de vedere, după încheierea anchetei. Și Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat și a declanșat o cercetare disciplinară.