„Dom‘ doctor, am fost în viață ba țapinar la pădure, ba muncitor necalificat pe la oraș, oriunde era nevoie de mână de lucru. Anu‘ ăsta, în decembrie o să fac 80 de ani, dacă îi mai prind.
Dinți în gură nu mai am de la 20 de ani, iar o proteză din aia cea mai ieftină n-am suportat-o. Mâncarea o rod și o morfolesc între gingii sau beau ceai și ciorbă. S-au adunat și alte necazuri cu sănătatea. Le iau pe rând. A mai apărut ceva nou și ieftin pentru spojaru‘ pe care-l am din cap până-n picioare? Zice lumea că dacă te duci la turci, te bagă ăia într-un fel de copaie unde sunt niște peștișori, care te curăță de cojile de pe piele. Întreb și io, că oricum n-aș avea bani să mă duc la turci.
Mă dă femeia cu cremă de gălbenele. Altceva. Aș vrea niște unsori care să-mi amelioreze oasele și balamalele corpului. Dom‘ne, scârțâie toate precum ușile alea neunse. Mă cam mănâncă pielea când mă culc seara la capătu‘ celălalt al patului în care doarme și femeia. Nu stăm unu‘ lângă altu‘.
Ea sforăie, io cam miros că am bășica udului slăbită și mă scap fără să vreau. Zice medica de familie că am prostată. Dar cel mai mult și mai mult, alta e problema. Îmi fu rușine la început, dar te văd și pe tale bărbat! Paștele mă-sii de pulac! O zic și io pe românește: nu se mai scoală, dom‘ne! Face bleau, bleau de două ori și după aia moare. Mie, parcă nu mi-ar mai trebui. Da‘ face baba gură și zice din când în când că ar mai avea nevoie. Pe bună dreptate. E mai tânără ca mine. Are 77 de ani…”
