PNL Argeş se reorganizează în acest început de an, pregătind astfel alegerile interne din cadrul organizaţiei. Prin urmare, la prima ședință a Biroului Permanent Județean, în noua sa formulă, ședință condusă de Alina Gorghiu, președinte interimar, au fost luate mai multe decizii.
Perianu, la mai mare…
Astfel, Radu Perianu, „omul lui Florin Câţu”, a fost numit secretar general al organizației de partid, dată fiind „experiența sa politică, juridică și din domeniul administrativ, dar și faptul că este un liberal vechi”. Iar Alina Gorghiu i-a mulţumit „pentru cum se achită de funcția de prefect; are toate calitățile necesare pentru această poziție; am văzut toți că a gestionat extraordinar situația creată la spitatul Mioveni, cu secția ATI”.
Echipă nouă la Piteşti…
Noii şefi ai organizaţiei au decis dizolvarea organizației municipale a PNL Pitești. Motivele principale şi oficiale: contestațiile depuse la Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL privind organizarea alegerilor interne de anul trecut, dar și decizia liderului Gelu Tofan, viceprimar, de a se autosuspenda din această funcție (este cercetat, alături de alţii, într-un dosar privind traficul de influenţă). Prin urmare, Mihai Coteț („dizident” pe vremea lui Miuţescu) a fost numit președinte interimar al PNL Pitești, Alina Gorghiu considerându-l în măsură „să consolideze o echipă și să adune laolaltă oameni serioși, valoroși care vor depune tot efortul în reconstrucția organizației”.
Mihai Coteţ trebuie să pună lucrurile la punct într-o lună, astfel încât „să putem organiza alegeri în mod transparent”, a mai precizat Gorghiu.
…Şi la Curtea de Argeş
Şi la Curtea de Argeş se schimbă lucurile după demisia lui Cristian Mitrofan din funcția de președinteal organizaţiei. În locul acestuia, interimar, a fost numit Cosmin Petrescu, adică – „un suflu nou”, „un om echilibrat, care poate să îi adune pe toți la aceeași masă”, conform spuselor preşedintei PNL Argeş. Cuvântul de ordine? Ca şi la Piteşti: reorganizarea.
„În perioada următoare mă voi întâlni cu actuali, viitori, dar și foști membri ai organizației locale pentru a înțelege mai bine situația și pentru a stabili de comun acord următorii pași” – a declarat președintele interimar al PNL Curtea de Argeș. Păi, altfel cum?…
Cosmin Petrescu s-a născut în Curtea de Argeș, este absolvent al Liceului „Vlaicu Vodă” și al Facultății de Cibernetică. Din punct de vedere profesional, are o experiența de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, în IT, sectorul energetic și digitalizare. Şi ni se mai spune că dețineun certificat privind optimizarea proceselor de business și că aduce o viziune organizațională deschisă, orientată către dialog și identificarea de soluții. Experiența, deci, „îl recomandă pentru a aduce un suflu nou organizației, adaptat vremurilor”. Este căsătorit și are două fete.
„Reparaţie”
În altă ordine de idei, Biroul Permanent Județean a anulat în aceeaşi şedinţă deciziile de excludere a şapte tineri din organizația PNL Pitești pentru că au avut curajul să-și susțină punctele de vedere în interiorul partidului. „Este o reparație firească, care arată deschiderea noii conduceri municipale pentru reorganizare și transparență” – ni s-a comunicat pe linie oficială. La câte demisii au avut loc recent la PNL Argeş, orice membru readus într-o organizaţie tot mai subţiată contează, nu?