Groaznică este lumea în care Cain apare în rol de politician, legiuitor şi judecător. Căci lumea noastră este a eroului biblic. Zilnic aşteptăm ştiri şi comunicate, cu răsuflarea tăiată, despre numărul decedaţilor şi cel al infectaţilor cu SARS-CoV-2. Ştiri care aduc numai tristeţe şi moarte. Momentul actual este realmente o încrucişare de drumuri. Am fi vrut să fie, dimpotrivă, un timp calm politic, pentru a ne putea dedica cu totul pandemiei de Covid-19. O pandemie care ne obligă să ne aflăm în mijlocul înspăimântător al evenimentelor sanitare. Şi să avem două perechi de ochi: una pentru noi şi cealaltă pentru apropiaţi. Însă timpul actual nu se grăbeşte, grăbită este moartea. Iar dacă zilnic se întâmplă să avem sute de morţi din cauza noului coronavirus şi care sunt prezentaţi de o statistică rece şi indiferentă, pacienţii arşi de vii la spitalele din Constanţa, Piatra-Neamţ, Bucureşti au zguduit o lume întreagă. 

Învolburaţi de astfel de evenimente nefericite, mintea noastră îşi caută o explicaţie, iar sufletul un catehism. Zilele trebuie petrecute cu prevedere şi cu respectarea restricţiilor şi recomandărilor impuse de autorităţi dacă vrem să nu ajungem conectaţi la respiraţie asistată. Cel de-al patrulea val al pandemiei de Covid-19 este o rafală de furtună ce s-a abătut asupra noastră. Iar dacă primelor valuri le-am făcut cât de cât faţă, valul patru pare o dezlănţuire de forţe elementare ale naturii. Astfel că oamenii au ajuns să trăiască cu dinţii încleştaţi. S-ar zice că nimeni nu şi-ar fi putut imagina o perioadă mai grea ca aceasta. Ideile au devenit sentimente. Căci e uluitor ce vedem şi ce auzim în aceste zile ale pandemiei. În mintea mea stăruie morţii de Covid prezentaţi zilnic în cifre absolute. Iar dacă ei nu au ajuns scrum ca morţii de prin unele spitale, cadavrele lor par moi şi umflate (văzute la faţa locului) de parcă ar fi umplute cu câlţi. 

Simt cum groaza din mine atinge apogeul; groază de a trăi în mijlocul unor vremuri de neînţeles. Vremuri ale hazardului şi imprevizibilului. Iar cei care ar trebui să intervină cu hotărâre fac o politică de culise şi sunt interesaţi prea puţin de pandemie. Par nişte politicieni care ar avea cuţitul în mână atunci când este vorba de putere şi de bani. Aşa mi-i imaginez pe toţi politicienii care încearcă zilele acestea să formeze un nou guvern. În timp ce bolnavii de Covid mor de parcă ar fi nişte picături de apă care cad continuu. Iar dacă până acum am crezut că natura este oarbă, de acum încolo voi trăi cu convingerea că şi oamenii pot fi orbi. Căci nimeni nu-şi mai află înţelegerea în logica lui Descartes. Câtă nedumerire, câtă amărăciune, câtă îngrijorare ne cuprinde zilele acestea, încât numai la Dumnezeu ne e speranţa! Starea sufletească în care ne aflăm ne apropie de Pascal, nu de Descartes. Căci Pascal a zis: „Dacă crezi în Dumnezeu şi Dumnezeu nu există, nu ai pierdut nimic, dar dacă nu crezi în Dumnezeu şi Dumnezeu există, ai pierdut totul”. 

Aşadar, am ajuns să ne bem cafeaua zilnică stând pe o sârmă fără plasă de siguranţă. Şi cu moartea după uşă. O moarte care a început să fie subiectul discuţiilor noastre şi un motiv de reflecţie asupra vieţii. De obicei, oamenii evită să vorbească despre moarte; fiecare preferă să se gândească la această problemă de unul singur. 

Gândurile personale despre moarte sunt trecute de regulă sub tăcere. Însă Mircea Eliade era de acord să se vorbească public despre moarte atunci când lumea trece prin vremuri de restrişte, căci moartea colectivă îi ia celui care urmează să piară dreptul la demnitate şi intimitate, devenind o biată cifră statistică. Şi de câtă dreptate are gânditorul nostru îmi dau seama acum când îmi moare un cunoscut infectat cu SARS-CoV-2. Aşa că la moarte m-am gândit şi când eram copil; erau gânduri care mă înspăimântau. M-am gândit şi în anii tinereţii, cu sentimentul unei chestiuni sentimentale. Apoi, am avut trăiri de groază şi atracţie totodată faţă de ea. Astăzi, însă, am înţeles că trebuie să mă gândesc la ea cu curaj şi să o leg de viaţă. Căci, mai devreme sau mai târziu, timpul aşază toate lucrurile la locurile lor.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio