În vestitul roman „Război şi Pace” al lui Tolstoi se arată că pe francezi îi duci la victorie cu imaginea unei Franţe atotputernice, pe germani cu imaginea unui lucru bine făcut, iar pe ruşi cu imaginea prăzii de după război – americanii încă nu erau în vederile scriitorului rus. Aş putea spune însă eu – iertată-mi fie alăturarea de marele scriitor – că pe americani războiul îi motivează prada chiar din timpul lui. Iar pe soldaţii români plecarea la război era motivată cândva de imaginea bucăţii de pământ promisă de mai marii ţării, iar astăzi, de câteva mii de euro. Însă, oficial, se luptă pentru apărarea libertăţii şi păcii în lume. 

De altfel, începând cu momentul 11 septembrie 2001 şi cu locul World Trade Center, s-a petrecut o adevărată explozie năucitoare de tip vulcanic la nivelul întregii planete. Şi această efectivă insurecţie a istoricităţii a atins culminaţia, din perspective României, prin participarea cu soldaţi români la misiuni în teatrele de operaţii internaţionale. Nu mai este vorba de „plecat-am nouă din Vaslui şi cu sergentul zece” sau de viziunea localistă din timpul Primului Război Mondial a lui P.P. Carp, care striga: „Nu trebuie să intrăm în acest război!”, ci de un moment cosmic, nu unul istoric conjunctural. Căci pentru prima dată în istorie, militarii noştri au participat la misiuni în mod universalist, care nu sunt doar linii trasate pe hărţi strategice, ci spaţii ce prezintă contraste atât de acute încât şocul resimţit de ei este aproape instantaneu.

Consecinţa acestei noi deschideri istorice a fost, timp de douăzeci de ani, incalculabilă pentru ţara noastră. Viaţa în armată nu a mai fost un marş care se îndreaptă spre inamic fluturând drapelul în luptă, bătând din tobe şi cântând din trompetă. Iar dacă soldatul este azi altul, şi războaiele sunt altele; este vorba de războaie asimetrice, deci se acţionează neconvenţional şi generalizat. Un asemenea război combină ideea de intimidare reluată în spaţii cuprinzătoare şi variate cu ideea unui inamic unic, unul şi acelaşi, căutat peste tot pentru a fi nimicit, anihilat: teroristul. A distruge principiul unui astfel de rău, matricea lui, indiferent unde se află, iată misiunea soldatului actual! Deci, odată cu participarea armatei noastre la războiul din Irak şi la cel din Afganistan s-a produs şi profesionalizarea ei. Şi astfel, militarii înşişi au devenit nişte adevăraţi profesionişti. Drept care, profesionalizarea integrală a armatei noastre a urmat după o perioadă considerabilă din istoria când am avut de-a face cu o armată de masă, în care se menţinea o distincţie clară între cei cu un bagaj bogat de cunoştinţe de specialitate (profesioniştii – cadrele militare) şi cei care erau obligaţi să-şi formeze deprinderi practice de instruire într-un termen limitat de timp (militarii în termen).

Pe de altă parte, omul contemporan, spune Pascal Bruckner, nu mai vrea să fie deposedat de viaţa lui într-o conflagraţie colectivă pe care guvernele şi statele majore nu o stăpânesc. A pieri pentru o patrie, pentru o ideologie, adică pentru un principiu superior existenţei individuale, a devenit de neconceput pentru tânărul actual. 

Am greşi dacă am descrie această atitudine în simpli termeni de laşitate deoarece tânărul acesta îşi iubeşte viaţa şi evită nenorocirile. Zilele trecute, însă, o armată întreagă a procedat precum un tânăr aflat în perioada lui de formare, adică a părăsit frontul de luptă fără să ţină cont şi de consecinţele unei asemenea acţiuni. Iar faptul că noi, ca popor, suntem total pe dinafara istoriei adevărate, am prezentat această părăsire ca pe o mare victorie. Trupele române, care au fost în Afganistan, au trecut pe sub Arcul de Triumf, iar „strategul” Iohannis, însoţit de generalul obedient Nicolae Ciucă, în calitate de ministrul Apărării Naţionale, a declarat că „Misiunea Armatei Române în Afganistan va intra în cărţile de istorie”. O mai mare calcealma nu se putea, căci adevărata realitate din Afganistan poate fi surprinsă numai de vorba „După noi, potopul!”. În orice caz, dacă armatele au purtat victorii în teatrul de luptă afgan, prin retragerea intempestivă a americanilor victoriile acestea par inutile şi deschid drumul altora către Afganistan. De altfel, se redeschide o realitate istorică specifică acestei ţări atât de disputată de puterile mondiale. Cine urmează? E uşor de ghicit.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio