În ultimele 48 de ore, au fost desfășurate 35 deacţiuni punctuale (dintre care 31 organizate independent de către poliţişti, două organizate cu I.J.J. Argeş şi două cu alte structuri). În cadrul activităților au fost verificate 2.528 depersoane, precum și 219 mijloace de transport în comun.
Totodată, au fost verificate 186 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 29 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei, după cum urmează:
-27 de sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-2 sancţiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei / izolării.
Exemple:
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat două femei, de 34, respectiv 19 ani, din Pitești, care nu au respectat măsura izolării / carantinei la adresa de domiciliu. Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.