„Prin acesta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Aşa învăţa Hristos Domnul pe cei care-L ascultau, în urmă cu două mii de ani. Mesajul evanghelic nu s-a stins. Are ecou şi astăzi, iar îndemnul Mântuitorului a încolţit asemeni unei seminţe în inima unui bărbat din Piscani, greu încercat de soartă. De câţiva ani el îşi dedică energia şi timpul, sacrificându-şi şi banii, pentru ajutorarea celor sărmani. O adevărată operă de apostolat…
Gesturi de nobleţe
Mare a fost uimirea Constanţei Gheorghe care în urmă cu două zile a primit vizita neaşteptată a unui „musafir” la care nu s-ar fi gândit niciodată. Bogdan Marin, preşedintele Fundaţiei „Sf. Cuv. Parascheva”, a aflat despre situaţia grea în care se află bătrâna. De altfel, în blocul 16 din Ştefăneşti, e groaznică situaţia multora. Aproape că fiecare familie care locuieşte în condiţii inumane în acest imobil este un caz social. Cu maşina plină, încărcată de alimente diverse, ulei, zahăr, orez, paste făinoase şi mult altele, bărbatul a oprit la scara blocului, fiind impresionat de starea de degradare a acestuia. Apoi a miluit-o pe bătrâna care locuieşte singură într-o cămăruţă insalubră. Femeia cu o pensie de mizerie de-abia are după ce să bea apă. A plâns în momentul primirii darurilor. Un prim gest de nobleţe pe care preşedintele fundaţiei „Sf. Cuv. Parascheva” l-a făcut în acest bloc. Pentru că vor urma şi altele.
Era în urmă cu 15 ani…
Bogdan Marin este un om credincios. A bătut judeţul în lung şi-n lat. S-a închinat la toate aşezămintele minahale din eparhia Argeşului şi Muscelului, cunoaşte toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor. A voit să ajute din puţinul lui pe unde a trecut. Direct sau indirect mobilizând alte persoane generoase. Îndată ce află despre un caz social mai deosebit, se implică fără să stea prea mult pe gânduri. A făcut-o de fiecare dată în ultimii 15 ani pentru că atunci punea bazele fundaţiei pe care o conduce. Una de binefacere, cu caracter filantropic, aşa cum vor mai fi existând şi altele în judeţ şi aiurea prin ţară. Bătrâni nevoiaşi, copii amărâţi aflaţi în dificultate, familii care se zbat în sărăcie şi mari lipsuri. Este „universul” în care se învârte bărbatul inimos. Nu de ieri, de azi, ci de aproape 15 ani! Înduioşat de tot ceea ce vedea în jurul său, de suferinţa care copleşea semeni, de lacrimile mamelor care nu aveau ce da copiilor să mânânce, de glasul tremurat al bătrânilor care se plângeau de lipsa medicamentelor sau a dispozitivelor medicale de urgentă trebuinţă, Bogdan Marin s-a pus în slujba lor. Având înţelegerea iubitei sale soţii, omul şi-a propus să îşi dedice restul vieţii aproapelui său, convins de adevărul străvechii vorbe: „cine are milă de sărac împrumută pe Dumnezeu!” Deşi resursele sale materiale sunt limitate în prezent şi aşa au fost şi în trecut, omul, prin fundaţia lui, a reuşit să intervină în multe situaţii grele ale semenilor. Unul dintre cele mai interesante cazuri este cel al unei familii cu 20 de copii. La casa acesteia a fost de multe ori cu maşina încărcată de alimente. S-a zbătut atât de mult pentru aceşti copii şi nu s-a lăsat până nu a fost cazul lor cunoscut şi la… Palatul Cotroceni! I-a trimis preşedintelui Iohannis un memoriu, iar în primăvara acestui an a sosit un răspuns neaşteptat: celor 20 de copii li se acordă o alocaţie suplimentară în fiecare lună! Avea să fie cel mai răsunător succes al celor 15 ani de implicare în viaţa socială.
Inima sângerândă
Dar „ce-l mână-n luptă” pe Bogdan Marin? S-ar putea întreba orice suspicios care nu crede în rolul benefic al unor astfel de fundaţii social-filantropice. În primul rând, bărbatul chiar are o credinţă de nezdruncinat, aşa cum şi-au dat seama şi duhovnicii de pe cuprinsul eparhiei noastre, care au avut ocazia să îl cunoască. „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”, spunea Iisus Hristos. Şi Bogdan Marin vrea să agonisească mult, acolo, sus, în cer. Nu doar pentru sine, ci şi pentru… scumpul său fiu, care pleca în veşnicie după doar 26 de ani petrecuţi între cei dragi. La începutul vieţii, atunci când încă nu apucase să-i guste frumuseţea, băiatul lui Bogdan Marin a adormit întru nădejdea învierii. Rana neînchisă din sufletele părinţilor doare şi azi. O vor purta cu ei până la mormânt, când vor merge să-şi reîntâlnească băiatul. În numele lui, face pururi îndoliatul tată gesturile pe care le-am enumerat. Cu gândul la dragul lui copil, îi ajută pe alţi copii. Şi pe bătrâni. Şi pe oricine poate ajuta. De milostenia sa făcută aici semenilor speră Bogdan Marin să aibă parte fiul său, acolo. În cer. Unde îşi strânge comoară. Şi unde îi va fi şi inima alături de ea, după cuvântul Mântuitorului. Dar deocamdată inima lui pe care e imprimat chipul fiului înghiţit de pământ, e sângerândă…
