Aşa cum v-am informat în ediţia de azi a ziarului, un tir cu migranţi a fost oprit la Cotmeana, satul Zamfireşti, şi mai mulţi suspecţi au fugit în pădure. Toţi au fost prinţi de poliţişti şi revenim cu amănunte.
Astfel, potrivit inspectorului principal Roxana Popazu, purtător de cuvând al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, poliţiştii giurgiveni au desfăşurat, cu sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei Argeş, al Serviciului pentru Imigrări şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.
Astfel, în ziua de 22 aprilie, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au depistat un tir înmatriculat în România, despre care deţineau date să transportă migranţi. La momentul opririi, patru dintre persoane ascunse în autovehicul au au fugit către pădurea aflată în apropirea şoselei, iar alte cinci au rămas pe loc. În scurt timp fugarii au fost capturaţi de forţele de ordine şi toţi nouă au fost conduşi la sediul
Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieri Giurgiu pentru continuarea verificărilor. S-a stabilit că cei nouă împricinaţi sunt migranţi irakieni cu vârste ître 25 şi 35 de ani, care intraseră ilegal în România şi intenţionau să ajungă în Germania. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în vederea luării măsurilor legale în sensul că cei în cauză urmează a fi trimişi în ţara lor.