Nu se amuză nimeni …
Trecătorii vârstnici se opresc și se închină. Femeile scuipă-n sân. Gravidele-și feresc privirea, copiii se sperie, cei din brațele mamelor încep să bâzâie. Puștoaicele iuțesc pasul. Doar câțiva adolescenți pozează cu telefonul, să posteze pe rețele. Dar nimeni nu se amuză, din contră. Spectacolul are un grotesc care amintește de filmele lui Kusturica. Mai lipsește muzica lui Bregovic pentru ca tabloul să fie complet. Pe Strada Mare, de la un capăt la altul, umblă azi ca și ieri un mic grup de băieți. La prima vedere, intenția lor e nobilă: să păstreze obiceiul străvechi, capra. Dar punerea în scenă e deplorabilă. Costumația celor doi vlăjgani este rudimentară. Tinerii s-au acoperit cu două cearșafuri ornate cu panglici multicolore. Măștile bizare duc cu gândul mai mult spre ucigă-l toaca, decât spre legendarele caprine. În timp ce „orchestra” acompaniază bătând ritmic cu bețe în bidoane de plastic, cele două arătări țopăie de mama focului. Dansul tradițional a fost schimbat cu sărituri haotice și smucituri ciudate. Din prea mult zel artistic, unul dintre băieți se dezechilibrează! Capra cât e de lungă se prăbușește dar se ridică și o ia de la capăt continuându-și reprezentația. Scena nu înduioșează trecătorii. Unii se strâmbă, alții dau din cap a dezaprobare. Privită de la distanță în tot jocul ei bezmetic, s-ar crede că, la fel ca aceste sărbători, și capra e atipică. Nu mai mănâncă iarbă si nici nu mai bea apă…
3 Comentarii
Anonim
Nu mai mănâncă iarbă, o fumează…
Leinad
Asta a facut ortodoxia, a indobitocit oamenii, in loc sa-i indrepte spre studiul Bibliei, spre pocainta, inventeaza tot felul de obiceiuri grotesti, … nici un pic de civilizatie…Mi-e groza de viitorul acestei tari…
Anonim
Singura carte reala si frumoasa a fost si va ramane Biblia…….Citeste o si nu vei regreta….!!!!