Puneţi-vă puţin în pielea cititoarei noastre, C.P., mamă a două fetiţe gemene de 13 ani, ambele bolnave de diabet. Imaginaţi-vă drama prin care trece ‒ şi nu este singura, în Argeş sunt mulţi părinţi care s-au unit în suferinţă, pe un grup de whatsapp, pentru a-şi împărtăşi informaţii privind metodele de tratament, evoluţia bolii copiilor etc.
Cititoarea noastră nu a mai dormit de ani buni o noapte de la un capăt la altul. Monitorizează glicemia copiilor clipă de clipă, iar atunci când senzorul instalat în mânuţa copiilor dă semnal de scădere a acesteia, trezeşte copiii din somn şi le administrează medicaţia. Cât de greu i-o fi când, buimăciţi de somn, copiii nu vor să se trezească şi ea trebuie cu blândeţe să-i convingă sau – mai rău – să-i supună stresului de a-i înţepa atunci? Deja şi copiii au ajuns la limita răbdării, dau semne de nervozitate şi oricâtă înţelegere ar avea, e firesc, sărmanii, să-şi iasă din fire.
Ca să nu-i mai înţepe zi de zi în deget să le ia glicemia, s-a interesat şi a aflat de existenţa unor senzori care, înfipţi sub piele, monitorizează glicemia fără durere. A făcut eforturi şi câţiva ani a reuşit, cu sprijinul unor prieteni plecaţi în străinătate, să procure aceşti senzori pentru a minimiza suferinţa copiilor. Ca o paranteză, un set de senzori care ar ajunge pentru două săptămâni unui copil costă 55 euro în ţările europene. Deci, pentru doi copii mămica respectivă ar trebui să cheltuie 220 euro lunar.
Din acest an statul român a făcut ceva pentru copiii cu diabet: i-a inclus într-un program de monitorizare, oferindu-le pe bază de dosar medical, senzori pentru un an întreg, precum şi teste gratuite. Lăudabilă iniţiativa, după lungi ani de suferinţă s-a sensibilizat cineva şi a făcut o schimbare legislativă. Copiii din Piteşti au fost arondaţi de Spitalul Judeţean din Craiova – probabil din considerente de regionalizare. Numai că părinţii au constatat că senzorii atribuiţi vor expira în decembrie a.c., deci nu vor mai putea fi folosiţi pentru tot anul pentru care au fost alocaţi, şi în plus fiind aproape de expirare, aceştia dau erori mari, punându-i în alertă fără motiv, dând diferenţe foarte mari în comparaţie cu glicemia reală obţinută prin testele clasice. Mama trebuie să apeleze din nou la metoda clasică, aceea de a înţepa copiii în deget, care e dureroasă, dar al cărei rezultat este sigur.
Prin discuţii pe grup, piteştenii s-au interesat şi au aflat că cei arondaţi de Bucureşti sau de alte spitale din ţară nu au această problemă, senzorii atribuiţi fiind produşi de altă firmă, fiind mai calitativi şi nedând erori.
Ce soluţie găsim, stimaţi guvernanţi, cu aceşti copii? De ce trebuie să amplificăm suferinţa unor oameni, când s-ar fi putut rezolva frumos şi corect, prin oferirea de către stat a unor senzori de calitate şi în termenul de garanţie? Cine e vinovat de dezastrul din spitale şi de această bătaie de joc la adresa pacienţilor? Să oferi dispozitive expirate, de proastă calitate, mai ales când e vorba de copii? Sunt nişte întrebări retorice, pentru că răspunsul îl ştim cu toţii.
M. MILIARE
4 Comentarii
Violeta P.
Felicitări pentru curajul de a scrie despre problemele reale de sănătate ale copiilor din Argeș!Invitata la o emisiune moderată de un bun profesionist, am vorbit despre efectele pozitive ale iertării!
Și eu am sesizat această situație reală și disperată!!!!
Silvia Alexandra Tomescu
Felicitări ca în sfârșit cineva face cunoscuta și pentru,, public „această problemă. Poate cei care trebuie să rezolve aceasta situație vor face ceva în legătură cu senzorii. Și eu am un copil cu diabet și ar trebui să fac dosarul pt senzor dar tocmai din cauza problemelor pe care le au acești senzori care se dau la Craiova am amânat sa depun dosarul.
Anonim
Felicitari pentru tot curajul si grija pe care o aveti pt copii vostri cu diabet ..sunteti niste mamici grozave ..eu am diabet de la un an si 6 luni si am 33 de ani si intradevar este foarte grea viatza cu diabet iar acest stat nu ne ajuta pe niciunul ..dar macar copilasii sa i ajute!Bravoo tuturor pt initiativa!va doresc mult succes
Puscas L.
Trist, dar adevarat!” Dupa lupte seculare si eforturi milenare” au dat o lege, dar procedura de acordare e foarte greoaie. Ar fi mai simplu sa se dea in spitale acesti senzori si doctorii impreuna cu pacientii sa decida daca le e bine cu senzori sau nu si in aceeasi zi in care li se da reteta de insulina sa li se dea si senzorii, s. a. m. d. Mi-e lehamite de sistemul asta, de guvernanti care dau legi asa sa fie date. Sunt atatea probleme si ei tot promit si nu fac mare lucru. Poate voi cei din presa ne ajutati cumva! Doamne ajuta!