Video! Nemaivăzut! BISERICA SF. VINERI SUB ASALTUL JANDARMILOR. „Accesul interzis!”; „Nu intrați!”; Vă închinați la sfârșitul slujbei!”; „Distanțați-va!” Așa au fost întâmpinați piteștenii care în ziua prăznuirii Sf. Cuvioase Parascheva și-au îndreptat pașii spre biserica Sf. Vineri. Mulți se pregătiseră ca în fiecare an, purtând în brațe buchete cu flori pentru a împodobi icoanele in care este înfățișată Sf. Cuv. Parascheva. Bucuria le-a fost curmată de oamenii în uniforme. Zeci de jandarmi au împânzit zona. Dubele lor au fost parcate ostentativ chiar la poarta bisericii. Jandarni vânjoși bine echipați s-au postat in pragul ușii Casei Domnului. Alții s-au răspândit prin curtea parohiei. In incinta bisericii a fost permis accesul doar pentru 60 de persoane! Doar cei care au avut inspirația de a merge la slujbă la prima oră a dimineții, chiar înaintea sosirii preoților au fost privilegiați.
Pentru a fi evitat contactul cu mulțimea adunată în curtea locasului, IPS Calinic Argeșeanul a intrat pe ușa din spate a bisericii, direct în sfântul altar. Slujba arhierească, pentru cei cărora nu le-a fost permis să intre în biserică, nu a mai avut nici pe departe frumusețea și profunzimea din anii precedenți. Interdicțiile nu s-au oprit aici. Oamenii legii nu permiteau să stea cineva pe aleea principala, acatistele erau scrise sub supravegherea unui jandarm care îi ordona, la masa plina cu hârtii nu aveau voie decât două persoane. Afectați au fost și credincioșii care voiau să aprindă lumânări.
Liniștea în care rosteau rugăciunile pentru sufletele celor adormiți întru Domnul era tulburată de îndemnurile scurte dar ferme ale unui jandarm: „Așteptați la rând! Păstrați distanța! Doar două persoane…” Credincioșii, deși unii dintre ei mai vociferau, s-au resemnat. Îndurând frigul dimineții de octombrie au ascultat slujba din curtea locașului, fiecare murmurandu-și rugăciunile. Ceva însă s-a pierdut din profunzimea slujbei și sentimentul dezamăgirii se citea pe chipul tuturor. Duhul Sfânt care-i învăluia pe toți de fiecare dată la slujba hramului părea că a fost înlocuit de duhul tristeții care copleșește sufletele dreptcredincioșilor…