Fără şcoală de Ziua Educaţiei! Ne mai miră aşa ceva?
Azi, de Ziua Mondială a Educaţiei, elevii şi profesorii au stat acasă, fiindcă a fost zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă. Să trăiască sindicatu’, nu?! Tocmai ce fuseseră trei zile libere pe motiv de votare, că Şcoala şi-a luat iar liber, doar e-n sărbătoare. Celebrează Educaţia şi trebuie s-o facă precum la 1 mai, de Ziua Muncii, prin nemuncă.
Nu sunt răutăcios, dar cred că în situaţia de faţă, în vremuri de pandemie, când şcoala nu prea mai e şcoală, când orele se fac două săptămâni da, două ba, mimându-se în multe cazuri cursurile on-line, cu tablete sau fără tablete, cu internet sau fără internet, cu mască sau fără mască, cu salarii mărite la profesori pe motiv de risc, cred, repet, că festivismele de acest gen nu-şi au rostul.
Pe bune: ieri a fost iarăşi liber la şcoală? Abia ce începuse! Dumnezeule! Păi, nu am stat cu toţii câteva luni acasă, în vacanţa de Covid?! Iar peste câteva zile vine altă vacanţă (!?!) pentru cei mici, care abia ce o să-şi intre în ritm, că iar se opresc. Iar părinţii cu cine o să-i lase acasă când se duc la serviciu? Interesează pe cineva aceste lucruri?
Dăscălimii îi urăm şi noi, cu respect, „La mulţi ani!”. Dar, ca şi alţii, credem că dreptul acesta al ei – necerut – nu îi face bine. Cineva asocia situaţia de faţă cu o metodă de dresaj cu doi câini de luptă. Numele lor: Învăţământul şi Societatea civilă. Pe primul îl hrăneşti în faţa celuilalt, care în acest fel învaţă să urască. Apoi le dai drumul şi îi laşi să se omoare între ei. De urmărit.
