Pe vremea unei pandemii induse de un virus extrem de primejdios și incontrolabil, plutind aiurea către nicăieri, România este ca o corabie a nebunilor. Românii întregi la cap, neimplicați în politică, civilizați, demni, nonconflictuali și care nu aleargă disperați să se îmbogățească rapid cu orice preț se pierd într-o masă amorfă de oportuniști, palavragii, tupeiști, delincvenți ce sfidează legile și au vocația să distrugă tot ce le iese în cale.
E trist ce se întâmplă cu noi. Dincolo de ce a fost înainte de 1989, nu-i normal ca într-o țară ce are încă destule resurse și care n-a fost implicată în alte războaie decât cele cu noi înșine, să nu se constate transformări esențiale în comportamentul, mentalul și sufletul oamenilor la 30 de ani distanță. Cei din mediul rural pe care-i consult astăzi la cabinet sunt aidoma celor din anii 1970 când am început cariera, prezentându-mă necondiționat la dispensarul dintr-o comună amărâtă din Moldova. Au fost trei ani de vise rele, dar pentru mine, ca medic și român adevărat care își asumă destinul și nu visează la cai verzi pe pereți, au avut valoarea platinei.
Cum sunt majoritatea țăranilor la acest moment când am intrat în NATO și în Uniunea Europeană? Măcinați de multe comorbidități, confuzi, rufoși, neinformați, săraci, cu copiii plecați la muncă în lumea largă, cu pensii mizerabile și cu dorul de Ceaușescu și Ion Iliescu. Intelectualii școliți pe vremuri în facultăți serioase sunt resemnați, tinerii vor să plece, iar cei foarte vârstnici au ajuns să se teamă nu de moarte, ci de costul unei înmormântări. Ținând cont de ce criză economică va urma după pandemie, cred că nu vom ieși curând din această nefericită situație. Pentru că românii se îmbată repede și cu aghiasmă, și cu apă chioară. Iar la viitoarele alegeri, cei care vor promite mărirea pensiilor și a indemnizațiilor de tot felul cu 100% vor câștiga detașat. Nu mai vorbesc dacă plusează, oferind pro bono și locuri de vecii vecilor.
