La Pitești continuă acțiunile de asigurare a echipamentelor și soluțiilor necesare pentru dezinfecția la intrările în bloc, așa cum prevăd ordonanțele militare. Totuși, sunt probleme legate de fonduri și de comportamentul unor cetățeni.
„Până acum am acționat cu cinci echipe la blocuri, dar în zilele următoare vom mai trimite pe teren încă două echipe. Sunt foarte multe blocuri, iar cheltuielile sunt mari. Prin Asociația Municipiilor din România am făcut apel la Guvern să ne ajute cu fonduri, pentru că până acum am dat bani numai de la noi, iar cheltuielile sunt multe și mari, pe mai multe direcții. Pe de altă parte, ne confruntăm și cu acte de indisciplină, în unele blocuri fiind furați recipienții pentru dezinfectanți, iar în altele chiar dezinfectanții. În plus, doar câteva asociații ne sprijină și cu fonduri proprii”, ne-a declarat primarul Cornel Ionică.
D.C.
N. red. Sunt destule asociaţii de proprietari din Piteşti care şi-au făcut igienizare şi dezinfecţie pe cheltuiala proprie, nu a Primăriei. Una dintre acestea, am aflat, este Asociaţia nr. 9 „Mobilux”, din centrul oraşului, unde municipalitatea a adus doar… spirtul.