Camera Deputaților a adoptat vineri, în regim de urgență, mai multe proiecte de acte normative importante pentru cetățeni și firme, proiecte promovate de PSD. Două dintre acestea vizează amânarea rambursării creditelor către bănci, la cerere, fără dobândă la dobândă, respectiv acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice. Parlamentarii PNL nu au votat aceste două proiecte de lege, iar PNL le-a contestat astăzi la Curtea Constituțională. Argumentând că Guvernul a luat deja măsuri în acest sens, cei de la putere omit să spună că între actele normative ale Executivului și cele ale PSD sunt diferențe majore.
„În vreme ce ordonanțele emise de Guvern prevăd calcularea de dobândă la dobândă pentru ratele amânate la plată, iar accesul la anumite facilități fiscale este restrâns, proiectele de lege ale PSD au în vedere o protecție reală a cetățenilor și a firmelor, așa cum se întâmplă în alte state precum Spania, Franța sau Italia. Întreb, așadar, încă o dată: pentru cine guvernează PNL? Românii trebuie să știe!”, spune Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeş.
10 Comentarii
Edmondo de Amicis
Aceasta Super Cow a politicii argesene apare cand si cand, uneori intr-un subtrat de incantatii menite sa-i sugrume prostia. Daca exista un barbat in stare ca dupa o betie crunta sa o atinga fie si macar cu o o sula intre coaste atunci cantarida si-a gasit menirea. Din fericire barbatii care sunt in stare sa puna un rasad de ceapa nu si-ar infige aracul in locul unde wc-ul din gradina a fost inca odata mutat. Sper din tot sufletul ca aceasta doamna sa ramana neatinsa de orice intepatura intre coaste asa cum stapanul ce se sacrifica in fiecare seara sa-i tina treaza dorintele .
mihnea
O cunosc personal!A facut politica din liceu,a lucrat doar la partid si in posturi numite politic!Nu stiu ce studii are,in afara de pupatul de maini nu stiu daca mai are vreo calitate!
Anonim
cata imaginatie trebuie sa aiba boul ce o calca…
Anonim
Dar a stat aici, cu bune cu rele, nu a plecat ca tine și ca alții, d’ampu£ea, ca să aveți de unde veni și să vă întoarceți ,,acasă” cu coada între picioare (și cu coada de la greblă peste nas).
Anonim
Cred ca te referi la pigmeul mihnea stainezu
Anonim
Onanismul excesiv produce daune cerebrale ireversibile.
A.G.B.
Ordonanța de urgență cu amânarea rambursării creditelor (nr. 37) a intrat deja în procedură de aprobare/modificare la Senat. A fost întocmit raportul pentru modificare în sensul de a fi concordantă cu legea agreată de toate partidele înafară de PNL care a contestat-o la CCR (împreună cu legea privind suspendarea plăților la utilități).
Luci
Calitati are,dar nu se vad,cum ar fi :
linge clantele
pedesistilor,face sluj la nicolescu,cara mapa lui dracnea,tine umbrela lui pontea,duce coșul dancilei,acum face poze cu geoană,pt albumul ciumei rosii!
Si toate acestea poarta un nume =ciuma rosie
Luci
Albumul ciumei rosii
Aceasta fatza cu dinti de grebla ,care a lins la greu clantele pedesistilor,facea sluj lui nicolescu,cara mapa lui dracnea,tinea umbrela lui ponta,acum face poze cu geoană, ca sa si faca album pe banii publici!
Putina decenta nu strica!
Luci
Calitati are,dar nu se vad,cum ar fi,:
linge clantele pedesistilor,face sluj la nicolescu,cara mapa lui dracnea,tine umbrela lui pontea,duce coșul dancilei,acum face poze cu geoană,pt albumul ciumei rosii!
Si toate acestea poarta un nume =ciuma rosie