Anul trecut, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Piteşti a soluţionat multe cereri din partea celor care au pierdut sau cărora li s-au sustras, în împrejurări diverse, actele de identitate. Astfel, 1.952 de persoane din municipiu au declarat pierdută cartea de identitate, iar 54 au cerut înlocuirea actului respectiv pe motiv de furt.
Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, trebuie predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul.
De asemenea, în cazul în care o persoană a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Potrivit actelor normative în vigoare, actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute lege. Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri de către persoanele neautorizate.