Spaţiile comerciale din pasajele subterane „Magnolia” („Sfânta Vineri”) şi „Griviţei” vor fi scoase la licitaţie. Din 1998 încoace, spaţiile au fost ocupate cam de aceiaşi comercianţi, în condiţiile în care pasajele au fost realizate în parteneriat public-privat. A expirat însă această perioadă, iar de la anul activitatea va fi reorganizată.
În vreme ce pasajul „Magnolia” are o scară rulantă, pasajul „Griviţei” (întortochiat!) nu beneficiază de un asemenea accesoriu necesar, motiv pentru care foarte mulţi piteşteni – în special bătrâni şi mămici cu copii – se aventurează în traversarea bulevardului I.C. Brătianu pe deasupra, expunându-se riscului de accidentare.
Drept urmare, unii cer în zona Institutului de Proiectări o trecere de pietoni pentru a elimina aceste riscuri. Oricum, autorităţile trebuie să găsească o soluţie, cât mai urgent!