Se ştie că mama nu poate contribui la pregătirea pentru viaţă a fiului, nu pentru că nu s-ar pricepe, ci pur şi simplu fiindcă nu este bărbat. Ea nu poate simţi trăirile şi stările prin care trece băiatul său, aflat în plină creştere. Mama îi învaţă pe copii să-şi poarte de grijă, pe băieţel să-şi formeze relaţiile cu tatăl, cu fraţii şi surorile, cu învăţătorii, dar dezvoltarea relaţiilor cu ceilalţi oameni se face cu ajutorul tatălui. Ieşirea fiului de sub ocrotirea mamei este uneori benefică şi, totodată, un subiect fără sfârşit. Cel mai bun exemplu al acestei ieşiri ni l-a arătat Hristos. Care a lăsat-o pe Maica Domnului, urmând suferinţa pe drumul arătat de Tatăl (Dumnezeu-Tatăl). Inspiraţia Maicii Domnului a constat în faptul că ea şi-a lăsat Fiul, nu L-a contrazis.
În mod obişnuit şi mai ales în zilele noastre orice mamă este îngrozită de momentul în care copiii trec în sfera de influenţă a tatălui. Cel mai bun exemplu dat de literatura clasică este un episod din „Taras Bulba”, romanul scris de Gogol. Taras se pregăteşte să-şi ducă dimineaţa fiul la cazarmă. Mama este disperată. Ea varsă lacrimi toată noaptea lângă Andrei, în timp ce băiatul doarme. Mama din povestea lui Gogol nu-l poate contrazice pe Taras. În acele timpuri, autoritatea tatălui era de neclintit şi, dacă tatăl hotăra că le ajunge copiilor să stea lângă mama, că a venit timpul să se ocupe de treburi bărbăteşti, însemna că aşa era. Or, ce se întâmplă în familia contemporană? Toată educaţia a trecut în sarcina femeii, plasându-l pe tată în afara familiei. Şi cu cât mai mult se implică tatăl în viaţa copilului, arătându-şi autoritatea, responsabilitatea, grija, iubirea, cu atât mai mult îşi contrazice soţia. Temându-se pentru copilul ei, mama încearcă să-l ia din mâinile tatălui. O mamă poate face asta în două moduri: fie ştirbindu-i autoritatea tatălui, fie menţinând copilul lângă fusta ei. Or, ambele situaţii determină o serie de probleme.
Iată dar un exemplu: pentru un tânăr care a crescut ca un copil cuminte al mamei sale, care a mâncat când i s-a spus, a mers la şcoală, a obţinut la învăţătură rezultate meritorii, senzaţia de nemulţumire va apărea inevitabil mai târziu. A fost un copil fără extravaganţe şi a ajuns astfel un tânăr de toată isprava. Într-o zi, însă, tânărul întâlneşte un cunoscut, consumator de droguri. Ceva îl îndeamnă să încerce şi el. El simte că e bine ceea ce face, dar fără să se gândească la consecinţele gestului său. Timpul petrecut lângă mama sa nu l-a învăţat să gândească, ci doar să simtă.
Un alt exemplu. Un bărbat la fel de tânăr şi cu o educaţie făcută tot de mamă întâlneşte o femeie mai în vârstă decât el. Tânărul se îndrăgosteşte şi declară categoric că nu mai poate trăi fără ea. Niciun sfat, nicio pedeapsă, nicio logică nu-l pot aduce la gândirea raţională pe fiul atât de rezonabil, atât de blajin şi de cuminte de până atunci. Toate sfaturile sunt respinse.
Actualul preşedinte al Franţei a trecut printr-o astfel de experienţă. El e mai tânăr cu douăzeci de ani decât soţia sa; o profesoară care şi-a lăsat familia şi pe cei trei copii pentru a-l urma pe tânărul amorez. Ce s-a întâmplat? Ceea ce le-a lipsit acestor tineri a fost îndrumarea filosofică şi morală a tatălui. Problemele de morală şi de comportare în societate nu se învaţă de către mamă. Iar când aceasta nu mai este, tânărul îşi va lua viaţa în propriile mâini, iar virtualul imaginar îi furnizează o femeie mult mai în vârstă decât el. De fapt, sentimentul compensatoriu al dispariţiei mamei îl poate arunca pe tânăr în braţele aberaţiilor sexuale, precum homosexualitatea. El nu se gândeşte la diferenţa de vârstă sau de sex, ci pur şi simplu vede în femeia sau în partenerul de acelaşi sex un suport al echilibrului său emoţional. Gândul lui are un caracter vizionar. Îmi vin în minte versurile unui cântec rusesc: „Toţi îşi aduc aminte de taţi, dar le cheamă doar pe mame”.

Distribuie pe Facebook