Peste tot în lume, inclusiv în România, oamenii au protestat contra restricţiilor și măsurilor impuse de autorităţi în vederea combaterii pandemiei de coronavirus. Valul de nemulțumire și de frustrare s-a revărsat și la Pitești. Sociologul Octavian Mihail Sachelarie a făcut apel la solidaritate și la rațiune pentru a menține pacea socială. Despre vremurile nemaitrăite și despre dușmanul invizibil care a îngenunchiat libertatea și imunitatea citiți în ceea ce urmează.
„A trecut vremea răfuielilor”
* Cine are dreptate? Cei care sunt în stradă? Cei care stau în casă? Cei care se vaccinează? Cei care nu se vaccinează?
** Fiecare are adevărul lui și dreptatea lui, numai că cele două conținuturi sunt foarte relative totdeauna. Toată pandemia asta a însemnat o schimbare majoră – nimeni nu a anticipat așa ceva și nimeni nu a trecut prin așa ceva. Nu trebuie să uităm că toate variantele de atac asupra pandemiei – ca să mă exprim simbolic – au însemnat niște măsuri care au fost gândite împotriva nenorocitului ăsta de virus. Dar asta a însemnat îngustarea unor libertăți cu care noi eram obișnuiți, le conștientizam sau nu. Libertate de deplasare, tot iureșul ăsta care a însemnat, până la urmă, o izolare și o lipsă de relații sociale. Totul trebuie privit ca un cumul. Sigur că unii sunt mult afectați de chestiunile economice. Și au dreptatea lor. Unii nu se mai simt deloc liberi și atunci militează pentru chestiunea asta. Și ei au dreptatea lor. Dar până la urmă trebuie să ne gândim toți și să vedem ce măsuri putem lua, și aici este vorba de factori de decizie, care să dea un sens și o predictibilitate. După părerea mea tot ce se întâmplă se datorează unor măsuri luate mai mult sau mai puțin argumentat și inspirat. A fost și o lipsă de comunicare pe diverse paliere, pentru că trebuie să îți adaptezi mesajul conform celor cărora te adresezi. Deci, trebuie să fie limbaje diferite… Mai este și chestiunea de predictibilitate – adică omul să simtă că poate să își facă și el un plan pe o lună, două, trei… Asta cred eu că duce în stradă o anumită categorie de oameni. Nu trebuie condamnați nici unii, nici alții, până la urmă. Și eu cred că a trecut un pic vremea răfuielilor de diverse naturi. Haideți să ajungem la un numitor comun, pentru că până la urmă virusul ăsta nu e nici de dreapta, nici de stânga, nici personal, nici colectiv, nici sindicalist. Nu e de nicio culoare. El își vede de treaba lui și atunci trebuie să ne gândim foarte serios, pentru că în momentul în care există puțină solidaritate și liniște putem scăpa mai repede. Adică putem ajunge mult mai repede la o parte din normalitatea cu care eram obișnuiți și de care nu ne dădeam seama câteodată.
„Suntem toți în aceeași găleată”
* Suntem în război cu un inamic invizibil, dar foarte periculos. Vrăjmașul din interior poate fi uneori mai periculos decât dușmanul din exterior. Ne apropiem de al doilea Paște ortodox pe timp de pandemie. Am devenit oare mai buni, mai toleranți sau suntem mai egoiști, mai răi, mai invidioși, mai avari?
** Eu cred că salvarea noastră este solidaritatea și înțelegerea. Conflictele nu pot duce nici pe timp de pace sanitară la ceva bun. Până la urmă suntem toți în aceeași găleată. Și omenirea trebuie să învețe un lucru: să fie mult mai umilă, în sens bun. Cu toată tehnologia noastră și cu toată joaca de-a Dumnezeu – pentru că asta s-a întâmplat – nu prea contăm! Să ne uităm la civilizațiile mari, care au fost îngenuncheate pur și simplu. Și atunci ar trebui să ne așezăm mult mai liniștiți la o masă să vedem ce greșeli s-au făcut. Care este până la urmă viitorul previzibil al societății umane? Acum așa trebuie gândit. Catastrofe de genul ăsta vor fi în lanț!
Atac la valorile umane
* Școala românească are încă o generație de sacrificiu, pierdută pe drumurile nesigure ale pandemiei. Azi, copiii merg la cursuri, mâine s-ar putea să învețe online. Acum sunt în vacanța „aproape mare”, pentru unii dintre școlari relașul fiind prelungit.
** Este un an școlar compromis. Poate că este cea mai mare pierdere și cea mai mare dramă trecută când în prim plan, când în umbră sau e mai voalat pusă. Trebuie să trecem un pic de cuantificările astea, de procente și de numere. Atâția s-au infectat… Până la urmă, fiecare copil înseamnă un studiu de caz. Dacă am urmări statisticile, putem să vedem că învățământul online a fost și este un eșec din toate punctele de vedere. Sute de mii de copii nu au avut acces la cursuri online cel puțin cantitativ. Adică nu au avut echipamente IT. De parcă dacă ai avea o tabletă și un telefon le-ai rezolva pe toate… Complet fals. Dar marea pagubă este pierderea de socializare. Pentru că o să avem niște copii cu probleme foarte serioase de socializare, de comunicare, de capacitate de a se adapta într-un mediu care devine din ce în ce mai ostil. Eu cred în învățământul față în față. În comunicarea față în față. Nu pot să îmi imaginez că un copil poate să învețe să scrie și să citească pe net. Și atunci chestiunea de analfabetism tradițional – nu cel funcțional! – se pune cu acuitate. Repercusiunile unei chestiuni de genul ăsta nu o să le ai la anul sau peste doi ani. O să le ai pe plan mediu și lung. Eu refuz să cred într-o asemenea lume. Spun ori de câte ori am ocazia: un popor care este bolnav, sărac, incult nu se poate duce mai departe. Eu zic că astea sunt chestiunile de securitate națională. Nu putem construi nimic, indiferent câte planuri de investiții vom visa. Pentru cine le facem? Pe partea cealaltă, este un atac la valorile peren umane. Și în loc de „a fi” se întronează din ce în ce mai mult verbul „a avea” repede, cât mai mult și fără prea mare efort.
