Poligon moto în Pitești! Cum se obține permisul de categoria A.
Ca și în cazul obținerii permisului auto de diferite categorii, și pentru viitorii motocicliști este necesară parcurgerea unor pași pentru a dobândi dreptul de a conduce un motor. Vorbim în special de permisul de categoria A.
Dacă în cazul autovehiculelor ordinea lucrurilor este bine știută – ore de teorie, practică, examen teoretic la Serviciul Regim Permise și examen practic cu plecare de la Stadion, în cazul “motoarelor” avem mai multe necunoscute – cel puțin la Pitești!
Mulți dintre aspiranții la categoria A se întreabă: Unde mă pregătesc? Unde susțin proba practică?
Iată, am descoperit că orele de pregătire practică se pot efectua în cadrul unui poligon privat, amenajat pe un teren situat în apropierea complexului comercial Auchan Găvana (pe stânga, cum mergi spre intrarea secundară). Este bine de știut că nu sunt foarte multe poligoane moto în oraș. Un altul era situat în apropierea Auchan-ului din Bradu, după spălătoria auto, pe dreapta. Spun “era” fiindcă nu am verficat dacă, la această oră, mai există acolo sau a fost mutat în locația despre care vorbesc acum.
Odată stabilit poligonul, se parcurg în paralel orele de pregătire teoretică și practică. Ca să fii admis la proba teoretică, trebuie să obții minim 17/20 puncte. Apoi urmează proba la poligonul moto. Da, examenul practic începe chiar în poligon, unde polițiștii rutieri stau (ca un fel de juriu) la o masă de unde urmăresc candidații.
După ce toți candidații din ziua respectivă au terminat poligonul, se iese pe oraș – în ordinea în care s-a dat examenul, și evident doar cu cei admiși la prima probă.
Un aspect interesant este că, din punctul de vedere al multor cursanți, are o mare importanță amplasarea poligonului.
“Se iese din poligon pe oraș, deci acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Acolo unde am dat eu ieșeam într-o șosea unde trecea o mașină la câteva minute. Era liber și am ieșit fără emoții. Cu totul altfel e când ieși direct în aglomerație!”, ne-a dezvăluit un tânăr din Pitești, care a obținut recent permisul de categoria A.
La proba pe oraș stai cu instructorul pe motor, și tu conduci. Polițistul examinator merge într-o mașină aflată în spatele tău. Este un autovehicul privat, nu autospeciala Poliției.