Mircea Drăghici și Constantin Nicolescu, achitați definitiv într-un dosar de corupție.
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu au fost achitaţi definitiv, luni, de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care erau acuzaţi de fapte de corupţie privind încheierea unor contracte de consultanţă cu zeci de primării din Argeş, potrivit Agerpres.
În acelaşi dosar au fost achitate alte 38 de persoane – primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă, iar în cazul a trei persoane s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestora. Mircea Drăghici are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru delapidare, într-un alt dosar referitor la folosirea subvenţiilor primite de PSD de la stat pentru a-şi cumpăra un imobil.
Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, pentru un prejudiciu de de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de primării din judeţul Argeş, prin încheierea unor contracte de consultanţă.
Fostul deputat PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu (34 de acte materiale), precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş, dar şi două reprezentante ale firmei European Project Consulting SRL din Bucureşti, Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.
Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese fostul deputat Mircea Drăghici, mai notează Agerpres.