Flori plantate în gropile din DN 73C, pe porțiunea Curtea de Argeș – Momaia.
Reprezentanții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au plantat panseluțe în gropile din DN 73C, pe porțiunea Curtea de Argeș – Momaia. DN73C este un drum național care leagă orașele Câmpulung, Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea și se află într-o stare avansată de degradare.
Fotografiile au fost postate pe Facebook, iar reprezentații partidului politic vor să atragă atenţia asupra condiţiilor în care se circulă pe această şosea.
Primele două contracte importante pentru reabilitarea și modernizarea DN 73C- Curtea de Argeș și Municipiul Râmnicu Vâlcea- au fost semnate pe 4 aprilie 2022. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.
Studiul de Fezabilitate pentru modernizarea DN 73C Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea a ajuns la un procent de 52% realizare și va fi predat în această toamnă, conform contractului, potrivit raportării Companiei de Drumuri.
Supranumit și „Drumul celor trei capitale” – Curtea de Argeș, Câmpulung, Târgoviște, cu o lungime totală de 69,6 km, DN 73C traversează 11 unități administrativ teritoriale (1 municipiu și 10 comune) din zona de nord a județelor Argeș și Vâlcea.
sursa foto: Facebook-Gina Grigorescu