Bucurie fără margini în familia lui Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş. Trimis în judecată în 2013 de procurorii DNA Piteşti pentru fapte de corupţie, Nicolescu a fost eliberat ieri din închisoare fiind aşteptat la poarta Penitenciarului Mioveni de soţie şi de ambele fiice.
Nu a făcut declaraţii
După ce a stat doi ani şi cinci luni în închisoare, în cursul după-amiezii, el a ajuns din nou acasă, ca orice cetăţean liber. La ieşirea pe porţile închisorii, zâmbitor şi puţin obosit mai ales de emoţiile prin care a trecut în aşteptarea deciziei Tribunalului, Nicolescu s-a abţinut de la a face declaraţii. El doar le-a strâns mâna jurnaliştilor, le-a mulţumit frumos pentru că l-au aşteptat şi a spus că nu se simte foarte bine, că e optimist şi nu face declaraţii fiindcă nu e momentul. „Nu mă simt bine să fac o declaraţie de presă. Pot să spun doar că viaţa de abia acum începe pentru mine şi că abia aştept să mă bucur de familia mea frumoasă”, a fost tot ce a zis Constantin Nicolescu.
Decizia este definitivă
Iată pe scurt minuta deciziei magistraţilor: „(…) Admite contestaţia declarată de condamnatul Nicolescu Constantin împotriva sentinţei penale nr. 763 din data de 19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6901/280/2017. Desfiinţează în parte sentinţa, iar pe fond admite propunerea şi dispune liberarea condiţionată a contestatorului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 675 din data de 5.02.2015 emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 2541/109/2011. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 mai 2017 la Tribunalul Argeş secţia penală”.
Prima cerere, respinsă
Aşa cum am relatat într-o ediţie anterioară a ziarului nostru, luna trecută Nicolescu a intrat în comisia de eliberare a penitenciarului, care a constatat că a executat fracţia de o treime din pedeapsa de şapte ani şi opt luni de închisoare la care fusese condamnat în „Dosarul şcolilor” pentru fraudare de fonduri europene. Ţinând cont că nu a avut rapoarte, că a avut o comportare corectă în timpul detenţiei, că a respectat regulamentul unităţii, că a participat la activităţile organizate de penitenciar, membrii comisiei au admis cererea de eliberare condiţionată. Cauza a ajuns la Judecătoria Piteşti, unde o judecătoare a respins cererea şi a stabilit un nou termen peste… şase luni. În acest context, Constantin Nicolescu a atacat cu apel hotărârea de amânare a eliberării, tribunalul argeşean a admis acţiunea, iar contestatorul a fost pus în libertate.
Problemele nu s-au terminat
Problemele însă nu s-au terminat pentru fostul preşedinte al CJ Argeş. Vă reamintim că, la începutul acestei luni, el a mai fost condamnat tot pentru fraude cu fonduri europene. Este vorba despre dosarul „Podul Căteasca” trimis la rejudecare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la opt ani de închisoare cu executare în regim privativ de libertate. În acelaşi dosar au mai fost judecaţi şi condamnaţi – unii cu executare, alţii cu suspendare – doi oameni de afaceri şi cinci funcţionari ai Consiliului Judeţean, iar un notar public şi alţi doi funcţionari de la CJ au fost achitaţi. Decizia nu e definitivă şi are cale de atac, iar Constantin Nicolescu, fiind liber, va avea alte posibilităţi să-şi formuleze apărarea.
Val. NICOLAU
3 Comentarii
ION
A furat şi distrus cât a putut.
Rezultatul: a fost prins şi a rămas cu şpaga.
Bazele caracatiţiei în Argeş au fost puse de individul numit vecinul.
Anonim
Corect
Anonim
S a dus sa fure si in lumea dreptilor,,