„Nu sunt mulţumit de ceea ce văd acolo! Constructorul mi-a mai solicitat un termen, încă şapte zile…” declara la jumătatea săptămânii trecute primarul Cristian Gentea, referindu-... Read more
Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a ținut să transmită un mesaj cu ocazia încheierii misiunii Armatei Române în Afganistan. ”Vreau să le mulțumesc militarilor argeșeni... Read more
Update: Judiciariştii formaţiunii de investigații criminale din cadrul Poliției Mioveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar p... Read more
În ziua de 20 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au finalizat cercetările într-un dosar penal privind sâvârșirea infracțiunii de delapidare. Din cercetări, s-a sta... Read more
De azi şi până duminică, la Câmpulung va fi sărbătoare, întrucât timp de patru zile vor avea loc Zilele municipiului de la poalele Mateiaşului. Organizatorii au transmis o invitaţie oficială... Read more
Pacienții cu boli cronice, care nu se pot deplasa la cabinetul medicului de familie, pot beneficia de o consultație la domiciliu pe lună. Până la iulie, medicul de familie putea să... Read more
Sănătatea este averea cea mai de preț a oricărei persoane, mai ales în condițiile în care bolile cu efecte grave sunt tot mai prezente, chiar și în rândul tinerilor. Dacă unele probleme medi... Read more
ÎNCEP ÎNSCRIERILE LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL PENTRU ASISTENȚI MEDICALI GENERALIȘTI, MOAȘE, ASISTENȚI MEDICALI, SURORI MEDICALE ȘI OFICIANȚI MEDICALI – SESIUNEA 2021 Ordinul Asistenților M... Read more
Update: După cum v-am informat pe scurt aseară, judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung au fost sesizaţi că o femeie a murit la o mjicrofermă din Berevoeşti. Inițial, în c... Read more
Jurnalist de investigații, Ovidiu Ohanesian este membru fondator al Clubului Româno-Arab de Cultură și Presă. Într-o împrejurare nefericită, în luna martie a anului 2005, a fost răpit î... Read more
UPDATE: Din 7 iulie decurg penalități zilnice în valoare de 0,05% pentru lucrările neefectuate la modernizarea Pasajului “Magnolia”. Dacă nu știați, vă informăm că, din 7 iulie a.c. curg de... Read more
În ziua de 19 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continua... Read more
Astăzi, 20 iulie 2021, Poliția Locală Pitești a acționat în vederea aplicării prevederilor H.C.L. 81/20.02.2020, privind circulația prin municipiul Pitești a autovehiculelor destinate transp... Read more
Întrunită în ședința Biroului Politic Local, conducerea PNL Câmpulung a votat în unanimitate susținerea moțiunilor domnilor Adrian Miuțescu și Ludovic Orban din cadrul alegerilor din 24 iuli... Read more
Primarul Cristian Gentea s-a aflat azi pe bulevardul I.C. Brătianu din Piteşti. A venit însoțit de viceprimarul Gelu Tofan şi de câțiva subordonați. După c... Read more
Întrunită în ședința Biroului Politic Local, conducerea PNL Curtea de Argeș a votat azi pentru susținerea candidaturii lui Adrian Miuțescu pentru un nou mandat de președinte al PNL Argeș. De... Read more
Pentru partidele din cadrul celui de-al doilea tur preliminar al UEFA Champions League, v-am pregătit două partide pe cinste, cu două formații istorice ale fotbalului european. Iată care sun... Read more
Laboratorul de analize din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni efectuează, la cerere și contra cost, teste de detecție pentru RT-PCR și teste de anticorpi Covid-19. Recoltare... Read more
În comuna Bradu, lista proiectelor administraţiei locale e lungă şi cuprinde investiţii serioase atât în Bradu, cât şi în satul Geamăna. Potrivit primarului Dan Stroe, pe strada Fântânii se... Read more
După miezul nopții pompierii din Pitești și din Câmpulung au fost solicitați să intervină la 3 evenimente produse de fenomenele meteorologice. S-a acționat pentru: – evacuarea apei din... Read more
























