Anul acesta, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) a derulat lucrări de investiţii care se apropie de finalizare. Acestea au fost efectuate pe cursurile de apă pe care anii trecuţi s-au produs inundaţii scopul urmărit fiind reducerea acestui risc.
Una dintre investiţiile continuate în 2019 este regularizrea râului Cotmeana la Lunca Corbului şi pârâu Vârtej, afluent al Cotmenii, la Băbana, lucrare cu o valoare totală de 5.9 milioane lei. Lucrările, care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri şi consolidări de mal pe o lungime de 1,533 km, vor fi finalizate în acest an.
La Bascov, este în derulare regularizarea pârâului Bascov, amonte confluenţa cu râul Argeş, în valoare de 3,7 milioane lei, şi va fi terminată anul viitor. Acolo vor fi realizate amenajarea albiei pe 3,66 km şi protecţie de mal pe 1,2 km.
La Mihăeşti, ABAAV a desfăşurat lucrări de extindere şi reparaţie regularizare Valea Drăghici cu valoare de 4 milioane lei, bani de la bugetul de stat. Investiţia, care a început în regim de urgenţă, prevede realizarea a 12 m consolidări de mal, 10 m de subzidire zis de sprijin, două praguri de fund şi amenajare albie pe 10 km lungime.
Pe lângă proiectele enumerate, la nivelul judeţului a fost începută, în regim de urgenţă, o nouă lucrare, şi anume regularizare Valea Păuleasca la Miceşti cu o valoare de 3,9 milioane de lei şi prevede realizarea de apărări de mal cu lungimea de 1,1 km.
Una dintre lucrări vizează al doilea baraj ca mărime de pe cursul râului Argeş. Este vorba despre punerea în siguranţă a barajului Goleşti cu o valoare de 8,5 milioane lei şi termen de finalizare 2021. Execuţia este în fază avansată şi constă în reabilitarea podului baraj, etanşarea rosturilor la pilele barajului, reabilizarea echipamentului hidromecanic şi reabilitarea instalaţiilor electrice.