În urma incendiului petrecut la o locuință de pe raza localității Leordeni, după intervenția lucrătorilor ISU, a fost descoperita o femeie, decedată.
Identitatea persoanei a fost stabilita, aceasta fiind proprietara locuinței, în vârstă de 60 de ani, care s-ar fi aflat la domiciliu singură.
Din primele verificări a fost stabilită cauza incendiului, respectiv jar pe material combustibil din încăperea în care se afla soba, având coșul necurățat.
În urma examinării preliminare a cadavrului nu au rezultat suspiciuni, cauza decesului urmând a fi stabilită prin efectuarea necropsiei.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
În cauză fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, respectiv ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.