Deputatul de Argeș al PNL Dănuț Bica a făcut în această săptămână o declarație politică intitulată „Guvernul PNL a rectificat un buget croit greșit pentru a redirecționa România pe drumul spre normalitate”.
„Dacă veți face un scurt apel la memorie, vă veți aminti cu siguranță că, în urmă cu nouă luni, atât noi, parlamentarii PNL, cât și președintele României, domnul Klaus Iohannis, am avertizat că bugetul elaborat de Guvernul PSD pentru anul 2019 este construit pe cifre în mare parte false, bazat pe bani care în realitate nu există, croit greșit, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Ni s-a replicat atunci că nu avem dreptate și că resursele bugetare vor acoperi toate cheltuielile programate pentru acest an. Din păcate, și spun acest lucru fără vreo urmă de satisfacție, previziunile noastre s-au adeverit! Astfel, după primele 10 luni din 2019, veniturile bugetare au fost mai mici cu peste 18 miliarde de lei decât cele prognozate, un minus de peste 10 miliarde provenind din impozitele neîncasate, iar diferența de circa 8 miliarde din fondurile europene neutilizate. „
„În plus, cheltuielile programate inițial au fost subevaluate, motiv pentru care sumele necesare pentru plata pensiilor și salariilor și banii pentru persoanele cu dizabilități s-au terminat încă din luna octombrie, iar plățile restante ale statului român către mediul de afaceri au ajuns la aproape 10 miliarde lei. În acest context, consider că modul responsabil și profesionist prin care Guvernul Ludovic Orban a reușit, în numai trei săptămâni de la învestire, să rezolve toate aceste probleme merită aprecierile maxime. Da, în situația deosebit de dificilă, în care a preluat de la echipa Dăncilă vistieria țării goală și toate rezervele bugetare epuizate, Guvernul PNL a identificat soluțiile prin care toți pensionarii să-și primească pensiile la timp și integral, prin care banii pentru salarii să fie asigurați în toate instituțiile statului, prin care restanțele salariale câștigate de profesori în instanță să fie achitate potrivit legii, iar mediul de afaceri să-și primească imediat sumele din TVA și banii pentru concediile medicale pe care guvernanții PSD nu le-au plătit. „
„De asemenea, s-au găsit soluții financiare și pentru acoperirea plăților restante pentru proiectele realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În concluzie, consider că prin felul în care Ludovic Orban și miniștrii săi au gestionat rectificarea bugetară la acest final de an, s-a realizat și demolarea valului de știri false prin care propagandiștii PSD se străduiesc să intoxice lumea. PNL nu va tăia nici pensii, nici salarii! Să vedem ce vor mai spune cei din PSD anul viitor, atunci când Guvernul Orban va realiza atât implementarea prevederilor Legii salarizării, cât și creșterea salariului minim și majorarea punctului de pensie. Ar fi benefic pentru cetățenii acestei țări ca epoca minciunii și intoxicărilor să se încheie și să ne reorientăm cu toții către rațiune și bun simț în modul de a face politică.”
„Sunt convins că Ludovic Orban și echipa liberală pe care o conduce vor reuși, în cel mai scurt timp, să redirecționeze țara pe drumul spre mult dorita normalitate. Viitorul va demonstra că Guvernul actual reprezintă singura șansă pentru România în această perioadă critică”, a spus Bica.