# Iliescu votat de trei ori preşedinte
# Geoană votat preşedinte în Argeş, pierzător în ţară
# Ponta s-a impus în Argeş când Iohannis a obţinut primul mandat
# Klaus Iohannis revine şi câştigă inclusiv în Argeş, în 2019
# Perdanţi în Argeş: Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Viorica Dăncilă
În toată istoria alegerilor prezidenţiale post-decembriste în Argeş, PSD-ul şi-a impus de cinci ori candidatul, în vreme ce dreapta a câştigat de două ori: în 2004, când 50,63% dintre argeşenii prezenţi la urne au votat cu Traian Băsescu (candidat din partea Alianţei D.A.), iar 49,36% cu Adrian Năstase, şi pe 24 noiembrie 2019, când circa 53% dintre argeşeni l-au votat pe Klaus Iohannis (PNL) în detrimentul Vioricăi Dăncilă (PSD).
1992
La alegerile prezidenţiale din 1992, în turul doi s-au confruntat Ion Iliescu (FDSN) şi Emil Constantinescu (CDR). În urma scrutinului final, preşedinte al României a ajuns Ion Iliescu, care a obţinut, la nivel naţional, 61,43% din voturi, în vreme ce Emil Constantinescu a obţinut doar 38,56%. În Argeş, în 1992, în turul doi, prezenţa la urne a fost de 71,39%. Ion Iliescu a obţinut 254.564 voturi (74,20%), iar Emil Constantinescu a obţinut de aproape trei ori mai puţin, 88.507 voturi (25,79%).
1996
Patru ani mai târziu, în 1996, în turul doi ajung tot Ion Iliescu (PSDR) şi Emil Constantinescu (CDR). De această dată, Emil Constantinescu ajunge preşedintele României, obţinând 54,40% din voturi, Iliescu fiind votat doar de 45,59%. În Argeş, în 1996, prezenţa la urne, în turul doi, a fost de 71,26%. Deşi a pierdut la nivel naţional, Ion Iliescu s-a clasat pe primul loc în Argeş, unde a obţinut 58,37% din voturi, faţă de Emil Constantinescu, care s-a clasat din nou pe locul doi în intenţiile de vot ale argeşenilor, cu 41,46%.
2000
În anul 2000, în turul doi ajunge Ion Iliescu, pentru a treia oară consecutiv, candidat din partea alianţei PDSR – PUR – PSDR. De această dată însă l-a avut ca adversar pe Corneliu Vadim Tudor (PRM). În urma turului final, Ion Iliescu ajunge din nou preşedintele României cu 68,82%, în vreme ce Vadim a fost votat într-o proporţie de 33,17%. În Argeş, în anul 2000 s-au prezentat la urne, în turul doi, 303.968 de argeşeni. Dintre aceştia, 65,51% au votat cu Ion Iliescu, iar 34,48% cu Vadim Tudor.
2004
Alegerile prezidenţiale din 2004 îi aduc în turul final pe Traian Băsescu, din partea Alianţei D.A. (PNL-PD), şi pe Adrian Năstase, candidat din partea Alianţei PSD+PUR. Preşedinte al României ajunge Traian Băsescu, care convinge 51,22% dintre alegători să-l voteze, în vreme ce Adrian Năstase obţine 48,77%. În Argeş, în 2004, în turul doi au ieşit la vot 299.140 de argeşeni. Dintre aceştia, 50,63% au votat cu Traian Băsescu şi 49,36% cu Adrian Năstase.
2009
În 2009, alegerea preşedintelui României s-a stabilit tot în urma turului doi, între Traian Băsescu (PDL) şi Mircea Geoană (PSD+PC). Băsescu obţine un al doilea mandat, el fiind votat de 50,33% dintre românii veniţi la urne, iar Geoană de 49,66%. În Argeş, în 2009, Băsescu pierde locul I, fiind devansat de Mircea Geoană, candidatul PSD fiind votat într-un proporţie destul de mare de argeşeni (58,78%). Pe Traian Băsescu, în Argeş, l-au votat, în turul doi, doar 41,21% dintre cei prezenţi la urne. A rămas în atenţia colectivă aşa-numitul „marş al prostănacilor” din Argeş: PSD şi PNL sărbătoreau împreună succesul lui Geoană seara, mărşăluind prin centrul Piteştiului, iar a doua zi de dimineaţă se dezumflau când au aflat că, de fapt, tot Băsescu a câştigat!
2014
Alegerile din 2014 au fost câştigate de candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a obţinut 54,50%, în vreme ce Victor Ponta a fost votat de 45,49% dintre alegători. În Argeş Klaus Iohannis a pierdut în faţa lui Victor Ponta. Iohannis a fost preferat de 40,72% dintre alegători, în vreme ce Ponta a fost votat de 59,28% dintre argeşenii prezenţi la urne.
2019
În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din acest an, Klaus Iohannis s-a impus fără drept de apel la nivel naţional, cu peste 64% din voturi. În Argeş, Klaus Iohannis a obţinut 146.272 de voturi, adică 52,19% din total. Iar Viorica Dăncilă – 133.983 de voturi (47,81%). În primul tur, Viorica Dăncilă reuşise să fie pe primul loc în Argeş, dar, iată, situaţia s-a schimbat.