# Pe ce să meargă?
Turismul argeşean – un domeniu încercat din greu, în ultimii zeci de ani – este sabotat de cel puţin trei lucruri: lipsă de personal, investiţii insuficiente şi infrastructură rutieră deficitară (pe toate drumurile, nu numai pe cele care duc la munte!).
Colac peste pupăză, Cetatea Poenari, una dintre principalele atracţii turistice din judeţ, a fost închisă şi nu va mai putea fi vizitată pe termen lung. În pragul sărbătorilor de iarnă, Argeşul pierde trenul de 1 Decembrie, întrucât puţine pensiuni au pregătit pachete de petrecere a minivacanţei prilejuite de cele două sărbători legale: Sf. Andrei şi Ziua Naţională a României. Pe harta pensiunilor din Argeş care respectă standardele turistice am depistat, cu greu, o posibilă destinaţie pe Transfăgărăşan, în comuna Arefu. Pensiunea „Dracula” scapă… turma.
Fasole şi ţuică, de Ziua României
Aşadar, turiştii care aleg să-şi petreacă prima minivacanţă a iernii la Pensiunea „Dracula” din comuna Arefu pot plăti cazarea cu tichete, vouchere şi carduri de vacanţă (Up, Edenred, Sodexo). 450 lei costă locul în camera dublă (ofertă specială de 1 Decembrie, cu demipensiune). La sosire (prima zi, 29 noiembrie) oaspeţii sunt întâmpinaţi cu ţuică fiartă şi colăcei. Cina tradiţională de Ziua României are în meniu ciorbă de fasole în pâine, sarmale şi alte bunătăţi. Bucatele sunt udate cu ţuică, vişinată, afinată şi vinul casei. Atmosfera este întreţinută de un interpret la fluier şi de DJ-ul complexului pe ritmuri de muzică populară românească. Drept bonus, zilnic, între orele 10 şi 21, turiştii se pot relaxa la centrul SPA dotat cu piscină interioară încălzită, jacuzzi, saună, salină, săli de fitness şi de diferite jocuri (tenis de masă, darts, biliard, şah etc.).
Crăciun la Rucăr
Cine caută găseşte ceva mai multe oferte de Crăciun. La pensiunea „Pomicom” din satul Sătic, comuna Rucăr, cazarea cu pensiune completă plus masa festivă costă 267 lei/noapte/persoană. Pachetul este valabil pentru minimum trei nopţi. Meniul mesei festive constă în aperitive, fripturi de porc şi de pui cu garnitură de cartofi prăjiţi şi salate, sărmăluţe cu mămăliguţă şi ardei, păstrăv, tort, vin roşu/rose, palincă de caise, ţuică de prună, afinată şi vişinată etc.
La complexul „Roua” din aceeaşi localitate am găsit un tarif de 165-175 lei/noapte/persoană (cazare cu pensiune completă, plus masa festivă – minimum patru nopţi).
Revelion la Dâmbovicioara
În comuna Dâmbovicioara, „Căsuţa cu brazi” din satul Valea Cheii oferă cazare fără masă pentru grupuri de 10-20 persoane (minimum trei nopţi). La această pensiune, tariful este 70 lei/noapte/persoană.
Pensiunea „Liliana” din aceeaşi comună poate fi închiriată integral de Revelion în schimbul sumei de 33.000 lei (minimum trei nopţi, pentru un grup de 22 persoane). Altfel spus, 500 lei/noapte/persoană costă cazarea cu pensiune completă plus masa festivă.