Mâine și poimâine se va desfăşura un transport cu depăşiri (agabaritic) în judeţul Argeş. Acesta vine de la Craiova, iar în Argeş va avea traseul DN65 – Piteşti – DN65B – A1 – Bascov – DN7, de unde va porni spre Sibiu. Vehiculul transportă echipament industrial, anunţă CNAIR.
Lăţimea maximă a vehiculului este 3,30 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptata condiţiilor de trafic. Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliţia rutieră care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri.
Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu, mai precizează CNAIR.