În urma a patru percheziţii efectuate de ofiţeri de la Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti coordonaţi de un procuror DIICOT şi sprijiniţi de jandarmi argeşeni, Vasile Adrian P., de 34 de ani, şi Marian Cosmin S., de 28 de ani, ambii din Piteşti, au fost ridicaţi de acasă şi duşi la audieri. Ambii sunt bănuiţi de fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic. După administrarea probatoriului, primul dintre ei a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, iar celălalt va fi cercetat în stare de libertate.
Vă reamintim că, în cursul anului 2017, suspecţii ar fi obţinut câştiguri ilicite prin introducerea de date informatice necorespunzătoare adevărului pe site-urile unor instituţii financiare nebancare (IFN) şi ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 35.000 lei. De la locuinţele lor au fost ridicate şase sisteme de calcul, 13 unităţi de stocare de date, mai multe telefoane mobile, suma de 500 euro şi înscrisuri cu valoare probatorie. Cei în cauză făceau credite online la diverse IFN-uri cu care achiziţionau, tot online, diferite produse, folosindu-se de acte de identitate şi datele personale ale unor cetăţeni care habar nu aveau că cineva se foloseşte de numele lor pentru a comite infracţiuni.
Este cea de a doua acţiune de acest gen, prima fiind pe 30 octombrie, când a fost vizată o grupare infracţională ai cărei membri sunt bănuiţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals. Şi în acest caz suspecţii ar fi accesat credite de la bănci şi de la IFN-uri tot cu documente false, prejudiciul fiind de 3.740.000 lei.