Incident şocant în judeţ, după ce un nou-născut a fost găsit fără viaţă în incinta unei societăţi comerciale. Identificată de oamenii legii, cea care a adus pe lume copilul şi ulterior l-a abandonat a fost dusă la audieri şi ulterior internată în spital.
În cursul zilei de sâmbătă, 9 noiembrie, Poliţia Topoloveni a fost sesizată cu privire la faptul că în incinta unei firme de mase plastice din oraşul de pe Valea Cârcinovului a fost găsit un nou-născut decedat. Descoperirea aparţine unui salariat al firmei, care speriat a anunţat organele de cercetare abilitate, iar la faţa locului a sosit o echipă formată din judiciarişti de investigaţii criminale şi criminalişti.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, o femeie de 35 de ani, Mioara P., din Bogaţi, angajată a societăţii cu pricina, ar fi născut, la termen, după care ar fi pus pruncul într-un sac şi l-a abandonat. Femeia ar fi ascuns sarcina atât de familie, cât şi de colegi, cărora le-ar fi spus că ar avea un chist şi a născut singură în timpul programului de lucru. Căsătorită, cea în cauză mai are acasă trei copii şi se pare că nu l-ar mai fi dorit şi pe cel de al patrulea.
„Cadavrul nou-născutului nu prezenta urme de violenţă, iar cauza decesului va fi stabilită la necropsie. Femeia a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări şi luarea măsurilor care se impun, apoi la o unitate medicală pentru examinare şi acordarea îngrijirilor de spacialitate, unde a şi rămas internată. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, prevăzută de art. 200 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni”, ne-a transmis Biroul de Presă al Poliţiei Argeş.
La această oră, 18:45, cercetările erau în derulare şi nu fusese dispusă nicio măsură preventivă împotriva mamei aflate pe patul de spital.