Două accidente cu tractoare au avut loc azi în județ, la Arefu, respectiv în comuna Cocu. Din fericire, ambii conducători de vehicule au scăpat cu viață.
Ca o pură coincidență, evenimentele au avut loc în jurul orei 12. În primul caz, bărbatul aflat la volan, în vârstă de 76 de ani, a fost prins sub roți, după ce vehiculul a intrat într-un cap de pod. În mai puțin de 15 minute de la primirea apelului de urgență, la locul evenimentului a intervenit ISU Argeș cu un detașament de pompieri de la Curtea de Argeș. În sprijin a sosit un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pompierii l-au găsit pe șofer conștient, l-au scos de sub tractor, apoi echipajul medical l-a preluat pentru acordarea primului ajutor. A ajuns la spital cu traumatisme ale membrelor inferioare. În paralel, polițiștii sosiți la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Am aflat că șoferul conducea tractorul, având cuplată o remorcă încărcată cu lemne. Într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat în apropierea unei gospodării.
La Cocu, a fost vorba de un tractorist în vârstă de 44 de ani care se afla în pădure și s-a răsturnat. Norocul lui că nu a fost strivit, ci a reușit să se ferească în cădere. S-a lovit totuși rău și a ajuns la spital cu multiple traumatisme la nivelul capului, bazinului și cu suspiciune de fractură la mâna stângă.