Nu e nevoie să-i amintesc cititorului că politica este arta posibilităţii. Dar în ciuda acestei credinţe există în politică şi lucruri crezute până mai ieri imposibile. De exemplu, când se vrea să se impună o majoritate dintr-o minoritate. Este exact ce s-a întâmplat recent în Parlament, când o „majoritate parlamentară” a fost impusă de o minoritate de votanţi. Adică 40% au fost răsturnate de 20%. În condiţii normale, aşadar, această realitate politică este una imposibilă. Iar dacă ar fi întrebat un sociolog cum imposibilul devine posibil, acesta ţi-ar răspunde că odată imposibilul gândit, apare şi posibilul. Dar acelaşi sociolog ţi-ar spune că acest mod de a face politică este principalul indicator al politicianismului. La fel, sociologul ţi-ar mai spune, cititorule, că atunci când partidele sunt slabe, ele recurg la alianţe. Însă ce ne poate spune nouă o alianţă între partidul Pro România şi PMP? Dar între ALDE şi PMP? Şi acest fel de întrebări ar putea continua la nesfârşit. Fiindcă machiavelismul a devenit o a doua natură a politicii dâmboviţene.

Prin urmare, zilele acestea în Parlament nu mai putem vorbi de politică, ci de aranjamente care vizează exclusiv interese personale electorale. În spatele politicii oficiale, facţiunile se despart şi se înfruntă, îşi recrutează votanţii şi-şi pregătesc muniţiile, ca nişte buni tovarăşi duşmani. Politica se rezumă în cazul multora dintre ei la a estima care dintre partide sau alianţe sunt în scădere sau în creştere, pentru a-şi putea extinde astfel dominaţia în Parlament. Or, în aceste zile partidele au demisionat faţă de ele însele. Grupuri de politicieni abili şi jongleri fac legea. Aşa că şi-au pus în cap dărâmarea unui guvern legal instituit şi, odată dărâmat, mizează acum pe catastrofa economică, talismanul lor, ca să-şi justifice acţiunile politice. Ai zice că singura diferenţă între cei care au fost la putere şi cei care au pus mâna pe ea este că pentru cei dintâi totul are un preţ, iar pentru cei din urmă, totul este de cumpărat. Naivă eroare a primilor. Iar când este invocat poporul, ultimii veniţi la putere vorbesc despre el cu răceală, iritaţi de acest personaj inoportun, de care nu au vreme să se ocupe fiindcă au altele pe cap.

Prin urmare, avem în faţă nişte partide aflate în descompunere, sfâşiate de intrigi şi măcinate de ambiţii, luate sub autoritatea tuturor veneticilor şi bandelor de politruci, în care nu mai regăsim măcar umbra palidă a vreunui ideal. Totodată, nu ar fi exagerat să afirm că obiectivele acestor alianţe – cel puţin obiectivele imediate – au un substrat meschin şi ipocrit, cel al cuceririi puterii fără susţinere populară. Drept care, astfel de alianţe pot deschide noi conflicte şi opoziţii între diferite grupuri de interese din interiorul lor. Mai mult, alianţele dintre partide atât de diferite duc la tot felul de compromisuri, oscilaţii şi zguduiri. De exemplu, nepotismul n-a înflorit niciodată mai mult decât sub regimul alianţelor politice şi n-a dat niciodată roade mai funeste. Se merge pe principiul nunţii la români, care spune că toată lumea trebuie băgată în seamă.

De aceea, atunci când un politician trece de la un partid la altul, nu-l mai acuzăm de trădare, ci spunem că ştie să se orienteze. Ce lucru anume trădează un politician care pleacă de la social-democraţi la liberali? Cel mult încalcă o solidaritate de grup şi de interese. Dar părăseşte el o idee şi adoptă o alta? Renunţă la un sistem de gândire politică şi trece la altul? Întrebările acestea sunt prea grave, iar răspunsul e mult mai simplu. Într-o demagogie, nimeni nu trădează pe nimeni, nimeni nu are nimic de trădat, toţi se orientează pentru o mai bună adaptare la realităţile zilei.

Pe de altă parte, cine are conştiinţă istorică ştie să evalueze un moment politic. Aşadar, dacă analizăm situaţia în care se află un politician la un moment dat, iar pe de altă parte momentul său politic, vom putea indica şansele respectivului de a ajunge, de a se menţine sau de a pleca de la putere. Or, pentru cei care au pus mâna pe puterea din Parlament, formând o majoritate artificială, de exemplu, actualul moment politic nu este oportun şi favorabil de a prelua puterea. Fundătura în care au intrat liberalii este atât de mare, încât presupune necesitatea de a se angaja pe calea unei noi retorici. Prins în aceste curente şi ciocniri ce răstoarnă orice ierarhie a valorilor obiective, partidul şi-a pierdut orientarea tradiţională, iar instinctul său de conservare îl va mâna să-şi caute un reazem în tot felul de alianţe politice, până mai ieri imposibile din punct de vedere doctrinar, ceea ce pentru sociolog acest demers este un semn al decăderii sale doctrinare. Deci, pentru aceşti politicieni nu mai contează doctrina de partid, ci cum să-şi servească mai bine stăpânul ideologic.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio