Riguros cum îl ştim, Ion Georgescu, primarul Mioveniului, se ţine cu consecvenţă de promisiunile făcute cetăţenilor în campania electorală. Printre altele, el s-a angajat în faţa alegătorilor că va amenaja mai multe locuri de joacă pentru copiii din oraş, precum şi zone de promenadă.
Pentru început a demarat acţiunile de modernizare a spaţiilor publice, care presupun şi amenajarea locurilor de joacă. Astfel, în zona blocurilor C a apărut deja un prim loc de joacă nou, dotat cu mobilier şi aparate ecologice, puţin periculoase pentru micii beneficiari. În perioada următoare, în zona Robea, blocurile S, vor fi reamenajate fântâna arteziană, care pe vreme de caniculă mai răcoreşte atmosfera, şi spaţiul verde şi vor fi amplasate bănci. Un loc de joacă, dotat cu foişoare, balansoare, tobogane, cumpene şi alte dotări specifice, va fi la dispoziţia copiilor şi în zona de picnit din Făget, unde lucrările de amenajare se apropie de final.
Val. NICOLAU