Judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au încheiat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru infracţiunea de tâlhărie calificată.
Din verificări a rezultat că, în noaptea de 23 spre 24 august, o femeie a fost atacată în propria locuinţă. Potrivit anchetatorilor este vorba despre Cristian N., de 51 de ani, din Oarja, care a intrat peste o femeie în vârstă de 86 de ani, din aceeaşi comună, cu intenţia de a fura bani. În timp ce cotrobăia prin casă, a ajuns şi în camera unde dormea octogenara.
Ghinionul lui a fost că femeia l-a simţit şi s-a trezit. Văzându-se descoperit, individul a lovit-o şi a fugit. Victima, care apucase să-i vadă figura, a strigat după ajutor şi a fost auzită de un vecin, care a anunţat poliţia. În scurt timp, agresorul a fost capturat şi reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, apoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Astăzi, dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.