# Explicaţia procurorului de caz
Patru elevi în vârstă de 16 ani de la un liceu din Curtea de Argeş au ajuns în arest după ce au bătut măr un coleg mai mare cu un an. Marţi, ei au fost prezentaţi parchetului de pe lângă judecătoria din municipiul Basarabilor cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, iar procurorul i-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care sunt obligaţi să respecte anumite interdicţii.
Aşa cum v-am informat, tânărul bătut este coleg cu unul dintre agresori şi cu câteva zile înainte s-au încăierat. Ca să se răzbune, unul dintre ei, ajutat de alţi trei amici, l-au aşteptat pe cel de 17 ani în parcarea din faţa liceului. Când acesta a apărut, cei patru, care aveau feţele acoperite cu bandane, au sărit pe el şi l-au rupt cu bătaia. Puştanii s-au ales cu dosar penal şi au stat o noapte în arest.
Procurorul de caz a considerat că agresorii pot fi cercetaţi sub control judiciar fiindcă sunt minori şi, mai ales, elevi şi că o altă măsură preventivă ar fi putut influenţa negativ situaţia lor şcolară.
Problema care se pune este dacă aceştia vor avea suficientă capacitate de a înţelege că le-a trecut glonţul pe la urechi, cum se zice. De asemenea, nu întrebăm dacă familiile lor, care cu siguranţă au fost informate despre isprava comisă de odrasle, vor şti ce măsuri să adopte astfel încât pe viitor fapte de acest gen să nu se mai repete. Agresivitatea celor patru faţă de un coleg este condamnabilă. În opinia noastră, fapta a fost premeditată, din moment ce îşi acoperiseră feţele ca-n filme, că au acţionat în grup, că au avut răbdare să-şi pândească victima şi s-o atace pe neaşteptate.
Sunt doar câteva aspecte asupra cărora atât familiile, cât şi şcoala trebuie să se aplece cu mai multă atenţie, să le analizeze, să vadă ce resorturi au determinat comportamentul extrem de agresiv. Bătut nu doar cu pumnii şi picioarele, ci şi cu un picior de scaun, a existat riscul ca viaţa adolescentului de 17 ani să fie pusă în primejdie.
Un Comentariu
lola
Bai procurorule, tu cu ce gandesti? pai la ce comportament au vrei sa le influenteze situatia pozitiv, trebuie pedepsiti nu iertati, ce asteptati sa omoare pe cineva. A devenit un obicei printre magistratii din arges sa lase infractorii in libertate.