Potrivit lui Gabriel Moiceanu, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Servsal Argeş, asociaţie care finanţează investiţia, lucrările sunt executate de SC Hidroconstrucţia.
Tot de la Gabriel Moiceanu am aflat că proiectul a intrat în faza de executare. Astfel, în zona depozitului ecologic de gunoi de la Albota a început construcţia unei staţii de tratare a deşeurilor. După finalizarea lucrărilor, toate deşeurile din Argeş vor ajunge în această hală, care va avea echipamente de tratare şi sortare.
Asociaţia precizată a fost înfiinţată pentru implementarea operaţională a proiectului de interes public privind „Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş”. Are peste 100 de membri, respectiv toate administraţiile publice locale din judeţ, precum şi Consiliul Judeţean Argeş.