Astăzi, la un hotel din centrul Piteștiului, mai mulți primari argeșeni din cadrul PNL au organizat o conferință de presă în care au anunțat o susținere comună a organizației din Argeș pentru un nou mandat la Cotroceni al lui Klaus Iohannis.
Declarația de susținere a fost, de fapt, un paravan pentru mega-scandalul din interiorul partidului, miza fiind plecarea lui Miuțescu și pregătirea terenului pentru, zice-se, Rareș Bogdan. Ar fi probabil o opțiune solidă în organizația județeană, dar pe care eu personal nu aș miza prin prisma faptului că Rareș Bogdan are o funcție mai importantă la nivel național, mult mai vizibilă și cu mai multe pârghii pentru decizii.
Trebuie spus faptul că, la întâlnire, cei mai vocali primari au fost Ion Baicea de la Costești, Ion Dumitrache de la Poiana Lacului și Virgil Baciu de la Corbi.
Noi suntem total lângă președintele Iohannis! Avem studii făcute la nivel național, numărul de primari PNL în țară va crește: de la 1100, vom ajunge la 1600. Vom câștiga mai multe Consilii județene, dar trebuie să muncim și să fim o echipă. PNL nu s-a împărțit în două tabere, suntem o echipă, dar avem opinii diferite. Nu dorim răul PNL și nici al lui Miuțescu, ne dorim ca toți primarii PNL să aibă sprijin, să fim un județ cu mai mulți primari PNL, să batem la ușă. Președintele Orban ne-a cerut să muncim pentru președintele Iohannis” – a încercat să nuanțeze Ion Baicea.
Ion Dumitrache a confirmat îndepărtarea grupului de primari de Adrian Miuțescu. Motivul, a spus edilul de la Poiana Lacului, ține de întârzierile și lipsa unei strategii pentru alegerile locale din 2020.
„Mai sunt șase luni și nu avem nimic stabilit la județul Argeș: candidat la primăria Pitești, candidat la CJ Argeș, toți cei care au venit noi în PNL Argeș vor să fie deputați, senatori… Nimeni nu îndrăznește să-și asume candidatura la CJ. Acestea au fost cele mai mari reproșuri.” – a spus Ion Dumitrache.
O altă nemulțumire a puciștilor din PNL este performanța slabă a organizației județene la alegerile europarlamentare.
„Locul 3 la Mioveni, la Pitești, înseamnă eșec. Să fii primul la nivel național și locul trei aici e un eșec major. Când ai un eșec major trebuie să faci un pas în spate…” – a mai spus Dumitrache.
Un Comentariu
Anonim
Iar când îl susții pe sasul retard trebuie nu să faci un pas înapoi ci să fugi în pădure.