RNP ROMSILVA desfăşoară sâmbătă, la nivel naţional, campania „Cu Mişcare şi Curăţenie în Pădure”, o acţiune de ecologizare a unor perimetre din pădurile României.
Invităm la acest eveniment toate persoanele interesate să participe ca voluntari.
În judeţul Argeş, acţiunea se va desfăşura după următorul program:
– la sediul Direcţiei Silvice Argeş, str. Trivale nr. 82, Piteşti – ora 9;
– Ocolul Silvic Vidraru – Barajul Vidraru – ora 9;
– Ocolul Silvic Muşăteşti – sediul O.S. Muşăteşti – ora 9.
Direcţia Silvică Argeş va pune la dispoziţia voluntarilor saci şi mănuşi din plastic, iar aceştia vor fi însoţiţi de personal silvic.
***
Pentru acţiunea de la Piteşti, Direcţia Silvică Argeş va fi sprijinită şi de Primărie, care şi-a anunţat disponibilitatea de a participa cu personalul din subordine.