În cursul nopţilor de joi, vineri şi sâmbătă, între orele 22 şi patru dimineaţa, agenţi din cadrul echipei de intervenţie a Poliţiei Locale Piteşti au desfăşurat acţiuni pentru depistarea celor care tulbură ordinea şi liniştea publică. Activităţile au avut loc în majoritatea cartierelor municipiului, fiind vizate cu predilecţie zonele de unde se primiseră informaţii că anumite persoane consumă alcool şi fac gălăgie.
Cu acest prilej au fost legitimate 92 de persoane şi au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale. 13 amenzi între unu şi 500 de lei au fost date pentru consum de alcool în alte locuri decât cele autorizate şi 30 cu sume începând de la 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. De asemenea, au fost vizate şi persoanele fără adăpost, iar astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, mai ales că se apropie începutul unui nou an şcolar.