# Poliţiştii l-au „mirosit”, iar mirosul era de băutură
Agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului au depistat un tânăr care conducea un autoturism deşi nu mai avea acest drept. În plus, el era şi sub influenţa alcoolului.
Este vorba despre Nicolae Cristian L., de 24 de ani, care circula cu o Dacia Logan pe un drum din localitatea de domiciliu. După ce l-au tras pe dreapta, oamenii legii au simţit că tânărul mirosea a băutură şi l-au pus să sufle în etilotest. Aparatul a indicat o concentraţie de 0,32 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
În plus, din verificări a rezultat că împricinatul avea dreptul de a conduce anulat din anul 2017 tot pentru conducere sub infulenţa alcoolului, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis. În plus, a fost amendat cu 1.305 lei, deoarece concentraţia de alcool determinată constituie contravenţie.