Duminică, 25 august un lăcaș de cult din Argeș va fi resfințit la 500 de ani de la prima atestare documentară a satului Băjești. Este vorba de biserica unuia dintre satele comunei Bălilești, biserică componentă a unui ansamblu de monumente istorice de interes național datând din secolul al XVII-lea.
Așezarea este situată între Pitești și Câmpulung, în apropierea drumului național 73 – transmite Constantin Pașol. Primarul localității, Victor Cătălin Turturică spune că evenimentul va avea loc, de la ora 8,00, în prezența Înaltpreasfințitului Calinic Argeșeanul, Arhiepicopul Argeșului și Muscelului, a unui sobor de preoți, enoriași, fii ai satului, autorități locale și a oaspeților din țară și de peste hotare.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” face parte dintr-un complex de arhitectură medievală care a aparținut marelui logofăt de Câmpulung, Mareș Băjescu iar complexul poartă numele „Curțile fortificate Mareș Băjescu”, precizează Ion Hera, directorul căminului cultural din Bălilești. Cu acest prilej se vor binecuvânta toate lucrările de restaurare și înfrumusețare desfășurare la biserica parohială.
Tot la Bălilești, alte două obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, ambele fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Duminica Tuturor Sfinților” (1824) din fostul sat Românești, astăzi parte a satului Bălilești; și casa Agripina Constantinescu (mijlocul secolului al XIX-lea) din satul Valea Mare-Bratia.
Un Comentariu
Anonim
Știu că mîndrie e un păcat ,dar sînt mîndru că am putut contribui și eu la acel monument !!!Sabău din Sălaj. !!!